IPJ Suceava: Peste 250 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiști în cadrul unei ample acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice

Având în vedere specificul judeţului dar şi pericolul social şi impactul generat de infracţionalitatea la regimul silvic, prevenirea şi combaterea delictelor silvice constituie priorităţi permanente pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

În perioada 14-19.02.2017, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Suceava - Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii tăierii, furtului, depozitării, prelucrării şi transportului ilegal a materialului lemnos şi a comerţului ilegal cu animale şi specii protejate din flora şi fauna sălbatică.
Au fost executate 3 controale, unul la o instalaţie de prelucrat lemn rotund şi 2 controale privind circuitul materialului lemnos.
Au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 59.000 lei, toate la Legea 171/2010.
În cadrul acţiunii au fost confiscaţi 257 mc, material lemnos, în valoare de 61.500 lei, din care lemn rotund răşinoase 203 m.c. şi cherestea răşinoase 54 m.c.
De asemenea, a fost indisponibilizată o autoutilitară în valoare cca. de 28.000 lei.

Exemple semnificative:

În baza datelor şi informaţiilor deţinute, o echipă mixtă de control, formată din polițiști din cadrul I.P.J. Suceava, în cooperare cu specialişti silvici au efectuat un control la o societate comercială cu sediul în comuna Moldoviţa, sat Demăcuşa, pe linia respectării normelor de achiziţie, debitare şi comercializare a materialelor lemnoase.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de către echipa de control, s-a constatat că societatea a primit cantitatea de 145,187 m.c. lemn rotund răşinoase fără avize de însoţire.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a operatorului economic, aplicându-i-se două amenzi în cuantum total de 15.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 145,187 m.c. în valoare de 23.229 lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava, împreună cu polițiști din cadrul S.P.R. Preuteşti, în cooperare cu specialişti silvici au identificat în trafic, pe raza localităţii Valea Bourei, comuna Dolheşti, autoutilitară condusă de către un bărbat de 65 ani, din comuna Cornu Luncii.
În urma controlului efectuat, s-a constatat că acesta transporta cantitatea de 4,60 m.c. cherestea răşinoase, fără a deţine documentele de însoţire a materialului lemnos prevăzute de legislaţia specifică.
Cu privire la cele constatate, s-a dispus sancţionarea contravenţională a susnumitului, pentru încălcarea prevederilor art. 19, al.1, lit. a, din Lg. 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 4,6 m.c. cherestea răşinoase, în valoare de 1.840 lei şi a autoutilitarei, în valoare de aproximativ 28.000 lei.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
Mai nouă Mai veche