Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum 2018


Cea de a V-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, organizat anul acesta de către Universitatea „Ştefan cel Mare” – Biblioteca USV, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Local Suceava, va avea loc în zilele de 3-4 mai şi va marca, printr-o serie de evenimente speciale, Centenarul Marii Uniri 1918-2018.

Peste 25 de edituri şi case editoriale de prestigiu din România, Republica Moldova şi Ucraina şi-au anunţat participarea cu standuri de carte, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori, dialoguri cu studenţii şi profesorii suceveni, la toate acestea publicul larg din Suceava fiind invitat permanent.
Anul acesta, Editura Tritonic din Bucureşti va fi Invitatul de Onoare al Salonului Internaţional de carte Alma Mater Librorum. Printre editurile prezente la Suceava la începutul lunii mai se află Editura Academiei Române, Editura Didactică şi Pedagogică, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Editura Junimea din Iaşi, Editura Curtea Veche Bucureşti, Editura Cygnus Suceava, Editura Niculescu Bucureşti, edituri universitare din Iaşi, Cernăuţi, Chişinău, Bucureşti, Suceava, Case editoriale din Iaşi, Suceava, edituri cu carte religioasă ş. a.

Printre momentele de forţă ale Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum amintim: lansările de carte în prezenţa oaspeţilor speciali, Profesorul universitar dr. Andrei Marga şi scriitorul-jurnalist Stelian Tănase, organizarea standului Cărţile Voroneţului, prezentarea Editurii Didactice şi Pedagogice, Concertul extraordinar de pian şi violoncel (Edit Arva la pian şi Emerich Ghercă la violoncel) la Auditorium-ul „Joseph Smith” (joi, 3 mai, ora 18:00), precum şi spectacolul de teatru Trei surori, de Anton Pavlovici Cehov, de la Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, partener în organizarea Salonului Internaţional de Carte de la USV (pe 3 mai, ora 19:00).

Întâlnirile cu cititorii propuse de către scriitorul – jurnalist Stelian Tănase, 100 de ani de la Marea Unire şi de Profesorul Andrei Marga, Reafirmarea identităţilor în Europa, vor avea loc în cursul zilei de 3 mai, la Universitate, ora 12:00 şi ora 15:30.

Vineri, 4 mai, ora 11:00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Suceava, va avea loc Şedinţa festivă cu participarea Editurii Nicodim Caligraful – Mănăstirea Putna, a Profesorului univ. dr. Mihai Iacobescu, cu volumul Scrisori din Bucovina, şi a Profesorului Andrei Marga, cu volumele Ordinea viitoare a lumii - Editura Niculescu, 2017 şi Raţiune şi voinţa de raţiune – Editura Academiei Române, 2017.
Mai nouă Mai veche