Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La data de 17.09.2015, ora 13.00, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Principală din comuna Hârtop, o femeie de 35 de ani, din localitate, a surprins şi accidentat uşor o localnică de 38 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La data de 17.09.2015, ora 16.15, în timp ce conducea autoturismul ce tracta o semiremorcă încărcată cu fân pe DN 15C, în localitatea Boroaia, un tânăr de 18 de ani, localnic, s-a angajat în depășirea unui consătean de 37 de ani, care se deplasa cu bicicleta în aceeași direcție de mers, moment în care l-a acroșat cu încărcătura de fân și şi-a continuat deplasarea.
După aproximativ 15 minute, conducătorul auto s-a întors la locul accidentului, ocazie cu care a declarat că nu a observat faptul că a lovit biciclistul și după ce a ajuns în dreptul locuinței a fost anunțat despre acest lucru de un participant la trafic.
Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La data de 17.09.2015, ora 16.05, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 2E, în afara localităţii Rădășeni, un bărbat de 32 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din Republica Moldova.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 35 de ani şi a unei femei de 33 de ani din județul Iași, pasageră în autoturismul condus de acesta, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto vinovat de producerea evenimentului.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Dosare penale la regimul rutier
La data de 17.09.2015, ora 09.50, Poliţia municipiului C-lung Moldovenesc a fost sesizată de un tânăr de 24 de ani şi un bărbat de 37 de ani, ambii localnici, despre faptul că, au fost implicaţi în calitate de conducători auto într-o tamponare, din care au rezultat doar pagube materiale şi nu se înţeleg amiabil.
Procedând la soluţionarea tamponării, cei doi conducători auto au fost testaţi de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 37 de ani și de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 24 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La data de 17.09.2015, ora 17.40, Secţia 8 Poliţie Rurală Adâncata a fost sesizată, despre faptul că, pe DJ 208D, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, după ce a consumat băuturi alcoolice, un tânăr de 19 ani, din comuna Adâncata, s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe raza comunei, unde, din cauza vitezei și a carosabilului acoperit cu pietriș, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul unei locuințe.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La data de 17.09.2015, ora 22.07, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, pe str. Păcii din localitate, s-a produs un accident rutier în urma căruia au rezultat pagube materiale.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat abandonat într-un șanț un autoturism, însă conducătorul auto nu se afla la locul accidentului.
A doua zi, în jurul orei 05.49, la sediul Poliției municipiului Fălticeni s-a prezentat un localnic de 47 de ani, care a declarat faptul că el a condus autoturismul pe strada Păcii și nu a văzut lucrările din carosabil, fapt pentru care a intrat în șanț și a plecat să caute sprijin pentru a scote mașina din acel loc.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Material lemnos confiscat de poliţişti
La data de 17.09.2015, ora 07.45, un echipaj mixt poliție-jandarmi în cooperare cu lucrători ai Ocolului Silvic Gura Humorului, a oprit pe B-dul Bucovina din oraşul Gura Humorului, autocamionul cu remorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Slatina, care transporta material lemnos.
În urma verificării avizelor de însoţire, echipa de control a stabilit faptul că acestea nu aveau consemnate codul unic, codul offline şi nici data şi ora plecării transportului, iar în urma interogării aplicaţiei informatice, s-a constatat că acestea nu erau introduse în sistem.
De asemenea, cu ocazia inventarierii s-a constatat faptul că, materialul lemnos transportat, respectiv 35,365 m.c. lemn lucru răşinoase, nu corespundea cu cantitatea menţionată în cele două avize.
În cauză, s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010 și confiscarea cantității de 35,365 m.c. material lemnos, ce a fost predată Ocolului Silvic Gura Humorului.