Inaugurarea Centrului de Informare și Promovare Turistică – Municipiul Vatra Dornei


Miercuri, 23 septembrie 2015, Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a luat parte la inaugurarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Municipiul Vatra Dornei.

Președintele Consiliului Județean Suceava fiind prezent la desfășurarea acestui eveniment, și-a arătat convingerea că între Centrul de Informare și Promovare Turistică din Municipiul Vatra Dornei şi Consiliul Judeţean Suceava va exista o foarte bună colaborare cu privire la derularea programelor cu scop de promovare turistică.

„Astăzi am participat la inaugurarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică de la Vatra Dornei, staţiunea Turistică şi Balneoclimaterică intrând în circuitul oficial naţional. Îmi doresc o bună colaborare în cadrul Consiliului Judeţean, alături de centrul judeţean de la Suceava, ţinând cont de faptul că în bazinul Dornelor există numeroase forme de Turism (recreere, montan sport extrem, balneoclimateric, agro Turism, cinegetic şi altele) dar şi un număr însemnat de structuri cu funcţiuni turistice recunoscute pe plan internaţional. Rezervaţiile naturale din Călimani şi Poiana Stampei, izvoarele cu ape minerale, turbăriile din Dornişoara, cheile Zugrenilor, pârtiile de ski şi de sanie, sunt doar câteva din atuurile acestei zone montane care ştie să îşi deschidă sufletul şi casa către toţi turiştii care vor servicii de calitate la preţuri corecte.” a declarat Cătălin Nechifor.

În acelaşi timp, Preşedintele Consiliului Judeţean s-a arătat bucuros cu privire la creşterea semnificativă a numărului turiştilor sosiţi în Bucovina comparativ cu anul 2013 “Mă bucur de faptul că împreună am reuşit să creştem semnificativ numărul turiştilor sosiţi în Bucovina şi în întreg judeţul Suceava (2014 creştere de 7,7% faţă de 2013, în timp ce în acest an, pe primele şase luni creşterea este de peste 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut) şi vă asigur că instituţia Consiliului Judeţean Suceava va sprijini în continuare acest sector de activitate economică.”

“Mai sunt multe de vorbit dar sunt convins că sunt mult mai multe de făcut, de aceea vă țin pumnii, vă spun felicitări și vă prețuiesc ca un om născut în Vatra Dornei precum sunt” a declarat în încheiere Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

Biroul de Informare Publică al Consiliului Judeţean Suceava
24.09.2015
Mai nouă Mai veche