Monitorizarea Bursei Absolvenţilor


Bursa pentru absolvenţi din acest an, ce va avea loc în Corpul E al Universităţii „Ştefan cel mare” din Suceava, vineri 25 septembrie 2015, cu începere de la ora 10, le va da posibilitatea absolvenţilor să participe la interviuri cu angajatori din diverse domenii de activitate, să cunoască cerinţele şi criteriile de selecţie pentru cele mai căutate meserii ale momentului şi să cunoască noi instrumente şi tehnici de căutare a unui loc de muncă sau de pregătire a interviului de angajare. În acest sens, cei care îşi vor manifesta interesul, vor participa la o şedinţă de consiliere şi orientare privind cariera, organizată de consilieri specializaţi.

Bursa este deschisă pentru toate persoanele interesate de un loc de muncă, fără limite de vârstă sau nivel de studii, iar solicitanţii rezidenţi în alte localităţi din judeţ, pot participa la bursa din Fălticeni ( sediu), Rădăuţi (Casa Germană) sau Cîmpulung Moldovenesc (sediu).

Până la monitorizarea statistică din data de 16.09.2015, s-au înregistrat un număr de 93 de locuri vacante, după cum urmează: 36 de posturi la Suceava, 40 posturi la Fălticeni şi 17 posturi la Cîmpulung Moldovenesc, dar ofertele au început să fie mai consistente pe finalul acestei săptămâni.

Solicitanţii cu nivel de studii mediu sau profesional pot ocupa unul din posturile de operator calculator, funcţionar marketing, funcţionar transport, electrician, vânzător, paznic, operator la maşini cu comanda numerică, cele mai ofertante domenii de activitate pe acest segment fiind construcţiile, colectarea deşeurilor şi fabricarea produselor din minerale nemetalice.

Solicitanţii cu nivel superior de studii pot opta, până în prezent, pentru un post de inginer proiectant în silvicultura, inginer mecanic, inginer geodez, inginer reţele electrice, inginer automatist, economist, programator, lista fiind deschisă pentru o parte din angajatorii care îşi vor definitiva oferta în cursul săptămânii viitoare. Domeniile de activitate în care se încadrează aceste oferte sunt: construcţiile, silvicultura, activităţi de arhitectură şi inginerie, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

Solicitanţii care nu au nicio calificare se vor putea angaja ca asamblor cabluri auto, femeie de serviciu, muncitor necalificat în diferite domenii de activitate precum: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, colectarea deşeurilor sau construcţii.



Director Executiv,
Mirela Adomnicăi

Inspector superior comunicare, presă și relații publice,
Capverde Anca
Mai nouă Mai veche