În ultima săptămână s-a dispus intensificarea acţiunilor investigative şi de control, precum şi exploatarea informaţiilor deţinute cu privire la transportul, depozitarea şi comercializarea de ţigarete de contrabandă. Au fost organizate mai multe acţiuni punctuale, fiind identificat un depozit în care se aflau peste 1.000.000 bucăţi ţigarete de contrabandă, ce urmau a fi comercializate pe teritoriul ţării în perioada următoare.
La 18.09.2015, în urma unor activităţi investigative specifice desfăşurate pe linia contrabandei cu ţigări, s-au obținut date şi informaţii referitoare la faptul că la gospodăria unui bărbat de 70 ani, din comuna Straja, există o cantitate mare de țigarete de contrabandă, la această locaţie fiind constituit un depozit pentru ţigarete ce urmează a fi distribuite şi comercializate în perioada următoare, în special pe perioada de iarnă când trecerea ţigărilor peste fâşia verde este mai dificilă.
La nivelul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă, care a efectuat investigații în zona respectivă, coroborat cu datele deținute anterior. După ce a fost supravegheat imobilul și dependințele, s-a acţionat pentru deschiderea unei anexe, fiind identificate mai multe colete învelite în folie de culoare neagră.
Proprietarii imobilului a declarat că nu știau de prezența acestora și în ce împrejurări aceste colete au ajuns în acel loc, fiind de acord să predea organelor de poliție respectivele colete conținând țigarete de contrabandă.
A fost efectuată cercetarea locului faptei, fiind identificate 115 colete. Ulterior, s-a procedat la ridicarea celor 115 colete ce conțineau țigarete de contrabandă care au fost transportate IPJ Suceava pentru a fi inventariate.
În urma inventarierii au rezultat 57.402 pachete de țigarete (1.148.040 țigarete) , în valoarea totală de aproximativ 574.000 lei.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,contrabandă” în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor săvârşirii faptei, identificării tuturor participanţilor şi pentru stabilirea gradului de participaţie penală, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.