Vineri, 23.10 a.c., într-un cadru festiv şi în prezenţa invitaţilor şi a personalului şcolii, comandantul unităţii, col. Marian Mircea Liviu, a prezentat “Raportul general privind starea şi calitatea învăţământului în anul de învăţământ 2014-2015”. La acest moment de bilanţ al şcolii a participat prefectul judeţului Suceava, dl. Constantin Harasim, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, dl. Alexandru Rădulescu, adjunctul inspectorului general al Jandarmerie Române, dl. col. dr. Robert Iulian Vîţă, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Dincolo de cifrele şi datele statistice prezentate în material, care au reflectat activitatea fiecărui compartiment al unităţii, comandantul şcolii a precizat că anul de învăţământ 2014 – 2015 a fost determinant în creşterea calităţii actului educaţional, la toate nivelurile: capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii, iar rezultate obţinute demonstrează eficienţa demersurilor întreprinse. Analiza activităţii prin evidenţierea performanţelor, dar şi prin recunoaşterea punctelor vulnerabile, face posibilă transparenţa actului managerial şi educaţional şi reprezintă un reper important pentru activităţile manageriale, didactice şi de suport pentru noul an şcolar şi de pregătire.
De asemenea, dl.col.dr. Robert Iulian Vîţă a apreciat activitatea desfăşurată de către instituţia noastră de învăţământ care nu numai că a reuşit să treacă peste dificultăţile şi restricţiile specifice anilor de început, ci a devenit o instituţie bine cunoscută şi apreciată. Astfel, în anii viitori ne vom putea aştepta la o creştere a cifrei de şcolarizare, iar la nivelul Jandarmeriei Române există deja semnalele unei viitoare colaborări cu instituţii similare europene.