Buletin de presă, 26 octombrie 2015 - IPJ Suceava

Faptă de natură penală cercetată de poliţişti

La data de 25.10.2015, ora 09.20, Secţia 9 Poliţie Rurală Moara a fost sesizată de o femeie de 44 de ani, din comuna Şcheia, despre faptul că, în noaptea de 24/25.10.2015, persoane necunoscute au sustras bani și băuturi alcoolice din magazinul pe care-l administrează pe raza comunei Stroiești.
În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificat autorul furtului ca fiind un tânăr de 24 de ani, din comuna Stroiești, care a recunoscut fapta comisă.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

* La data de 25.10.2015, în jurul orei 09.07, în timp ce conducea autocamionul cu semiremorcă în localitatea Capu Codrului, un bărbat de 35 de ani, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un localnic de 79 de ani, intrând în coliziune faţă spate cu acesta.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto de 79 de ani şi a unei femei de 75 de ani, din aceeaşi localitate, pasageră în autoturism.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 25.10.2015, în jurul orei 19.25, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 34 de ani, din județul Iași, a adormit la volan, iar într-o curbă ușoară la stânga, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp de la iluminatul public.
În urma accidentului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale uşoare.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 25.10.2015, ora 19.03, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în interiorul comunei Marginea, o femeie de 35 de ani, localnică, l-a acroșat cu aripa dreapta față pe un tânăr de 28 de ani, din aceeaşi localitate, pieton, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa pe partea carosabilă, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pietonului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei auto și de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

* La data de 25.10.2015, ora 18.53, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U 112”, despre faptul că, pe raza comunei Râșca, un autoturism a intrat într-un stâlp.
Polițiștii deplasați la fața locului, au identificat pe DJ 155A, în localitatea Râşca, autoturismul condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Vadu Moldovei, care prezenta avarii la partea din față, ca urmare a impactului cu un stâlp de electricitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, i s-a solicitat deplasarea la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ,,refuz de recoltare probe biologice” ce va fi soluționat procedural.

* La data de 25.10.2015, ora 21.05, un echipaj din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, a oprit pentru control pe DN 2, pe raza localității Bălcăuți, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Calafindești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 25.10.2015, în jurul orei 22.15, o patrulă mixtă poliţie-jandarmi aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Calea Bucovinei din oraşul Vicovu de Sus, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Brodina.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 26.10.2015, ora 02.01, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a fost sesizat prin „S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că, pe str. Calea Transilvaniei din localitate, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Transilvaniei, din localitate, pe fondul neatenţiei în conducere şi a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 33 de ani, din comuna Poiana Stampei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor, până în grădina unui imobil.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoturismului, distrugerea a circa 5 m de gard din material lemnos şi deteriorarea verandei de acces în imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche