Pe
rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost
înregistrat dosarul penal nr. 3381/P/2015 în care se efectuează
cercetări faţă de 15 suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor
de mărturie mincinoasă, fiecare prev. de art. 273 alin. 1 şi 2
lit. d Cp şi favorizarea făptuitorului, prev. şi ped. de art. 269
alin. 1 Cod Penal, după cum urmează:
R.
VIRGIL, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, cu antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă
continuată, prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod
Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale),
F.
MARIANA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, str. Aramei, judeţul Suceava, fără
antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
mărturie mincinoasă în formă continuată, prev. şi ped. de art.
273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp
(două acte materiale),
G.
GITA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă
continuată, prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod
Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale),
R.
FLOAREA, din

D.
ARGENTINA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, fără antecedente
penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie
mincinoasă, prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod
Penal,
C.
LILIANA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped.
de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,
M.
LĂCRĂMIOARA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, fără antecedente
penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie
mincinoasă, prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod
Penal,
C.
ANIŞOARA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped.
de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,
L.
MARIA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, casnică, fără antecedente penale,
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă,
prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,
Z.
SÎNZIANA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped.
de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,
O.
LUMINIŢA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, cu antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped.
de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,
C.
MARIA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, fără antecedente
penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie
mincinoasă, prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod
Penal,
C.
ION, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, cu antecedente penale,
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă,
prev. şi ped. de art. 273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu
aplicarea art. 41 alin. 1 Cp,
M.
CORNELIA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. şi
ped. de art. 269 alin. 1 Cod Penal,
P.
LENUŢA, din
loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul
săvârşirii a două infracţiuni de favorizarea făptuitorului,
fiecare prev. şi ped. de art. 269 alin. 1 Cod Penal, ambele cu
aplicarea art. 38 alin. 1 Cp,
În fapt, în
sarcina suspecţilor, s-a reţinut că
- fiind audiaţi în calitate de martori în dosarul penal cu nr. 5204/314/2015 al Judecătoriei Suceava, privind pe inculpaţii M. Vasile şi R. Dumitru, în scopul asigurării sustragerii de la răspundere penală a inculpaţilor, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale ale cauzei cu privire la care au fost întrebaţi, urmărind a obţine prin declaraţiile mincinoase date o soluţie de achitare din partea instanţei.
În
dosarul penal în care au fost făcute declaraţiile mincinoase, au
fost trimişi în judecată inculpaţii:
M.
VASILE,
pentru săvârşirea infracțiunilor de „lipsire de libertate în
mod ilegal”, prev. de art. 205 alin. 1, 2 și alin. 3, lit. b Cod
penal - persoană vătămată M. L., tentativă la infracțiunea de
„lipsire de libertate în mod ilegal”, prev. de art. 32 alin. 1
Cod penal, raportat la art. 205 alin. 1 și 5 Cod penal - persoană
vătămată M. Cornelia, „lovire sau alte violențe” prev. de
art. 193 alin. 1 Cod penal, „violență în familie”, prev. de
art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal
(persoană vătămată M. Cornelia), totul cu aplicarea art. 38 alin.
1 și art. 41 alin. 1 Cod penal, şi
R.
DUMITRU,
pentru săvârşirea infracțiunilor de: „lipsire de libertate în
mod ilegal”, prev. de art. 205 alin. 1, 2 și alin. 3, lit. b Cod
penal - persoană vătămată M.L., „complicitate la tentativă la
infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prev. de
art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 32 alin. 1 Cod penal, raportat la art.
205 alin. 1 și 5 Cod penal-persoană vătămată M. Cornelia,
„lovire sau alte violențe” prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal,
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În
data de 20.10.2015, urmare a Planului de Acţiune realizat la nivelul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, poliţiştii
judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –
IPJ Suceava, cu suportul tactic al luptătorilor Serviciului de
Acţiuni Speciale - IPJ Suceava şi a lucrătorilor Inspectoratului
Judeţean de Jandarmi Suceava au pus în executare 15 mandate de
aducere a suspecţilor. Aceştia au fost identificaţi de poliţişti
şi conduşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Suceava .
În
urma audierilor şi a administrării materialului probator, o parte
dintre suspecţi au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, iar
în urma activităţilor desfăşurate au fost emise ordonanţe de
reţinere cu privire la 9 suspecţi – 7 femei şi 2 bărbaţi,
cercetările fiind continuate în vederea stabilirii participaţiei
fiecăruia la activitatea infracţională.
PRIM
PROCUROR,
DRAGOŞ BUJOREAN