Peste 32.500 de vizitatori la Cetatea de Scaun, în mai puţin de două luni

Redeschiderea Cetăţii de Scaun a Sucevei, după restaurare, a atras mii de vizitatori. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, ne-a declarat, ieri, că în perioada 15 august - 10 octombrie 2015, la cetate au fost peste 32.500 de vizitatori. ”Este o creştere semnificativă, dacă avem în vedere că în tot anul 2009, când s-a făcut proiectul de reabilitare, au fost 76.000 de vizitatori”, a declarat Ursu.

Din proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie, care a avut o valoare de 44 de milioane de lei, asiguraţi din fonduri europene, mai trebuie finalizată expoziţia permanentă şi mai sunt de remediat câteva deficienţe minore, în urma restaurării. Conform directorului Emil Ursu, pentru expoziţia permanentă cu caracter militar contractul cu firma Evolia Iaşi, care a câştigat licitaţia, a fost semnat în data de 31 august 2015 şi va fi încheiat la aceeaşi dată, anul viitor. Deja o parte dintre exponate au fost aduse la Suceava.

Expoziţia permanentă va prezenta tehnică militară, cu arme realizate manual, dar va avea şi puncte multimedia destinate interacţiunii cu publicul şi ghiduri virtuale ale obiectivului turistic.

Totodată Emil Ursu a mai precizat că muzeul intenţionează să depună un al doilea proiect pentru accesarea de fonduri europene, care vizează restaurarea zidului ce mărgineşte şanţul de apărare înspre aleea de acces (contraescarpa), chituirea zidurilor în interior şi exterior, restaurarea pulberăriei şi construirea a două grupuri sanitare în şanţul cetăţii. Valoarea maximă a proiectului este de cinci milioane de euro.

Biroul de Informare Publică al Consiliului Judeţean Suceava
20.10.2015
Mai nouă Mai veche