Luna octombrie a fost
decretată la nivel european ,,Luna securităţii cibernetice”. În
acest sens, la nivelul întregului judeţ, poliţiştii vor desfăşura
sesiuni de informare pentru elevii din şcolile generale şi licee,
susţinute în colaborare cu specialişti din cadrul structurilor de
crimă organizată, pe teme privind : siguranţa pe reţelele de
socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea
drepturilor de autor şi siguranţa legalitatea comerţului
electronic.
La
nivelul judeţului Suceava activităţile au fost lansate astăzi, în
unităţile de învăţământ cu prilejul ,,Zilei
internaţionale a educaţiei”. Au fost
desfăşurate întâlniri cu elevii în mediul şcolar, în perioada
următoare urmând a fi organizate şi întâlniri cu părinţii în
vederea responsabilizării şi conştientizării acestora cu privire
la pericolele navigării nesupravegheate pe internet şi reţelele de
socializare şi în vederea distribuirii unor kit-uri de parolare a
accesului minorilor la anumite site-uri şi secţiuni neindicate
minorilor.
Un studiu european arată că
dispozitivele mobile de tipul smartphone-urilor și a tabletelor fac
parte din viața copiilor și au puterea de a îmbunătăți
experiențele lor online. Deși regulile impuse de părinți și
profesori restrâng utilizarea acestor dispozitive mobile, copiii
apreciază modul în care acestea le permit să comunice
mai ușor, să caute informații și să își urmeze, în moduri cât
mai diverse, propriile interese în mediul online. Această “ușurință”
are însă și partea ei negativă. Astfel,
în timp ce mulți copii consideră că sunt mai sociabili de când
au un smartphone, unii dintre ei spun că sunt deranjați
de faptul că trebuie să fie în permanență disponibili pentru
prieteni sau se declară a fi supărați de fluxul neîncetat al
notificărilor și
de faptul că sunt tentați să utilizeze aceste tehnologii în
detrimentul altor interese din lumea reală. O parte dintre copii
aduc critici la adresa prietenilor sau colegilor care, atunci când
ieșeau “împreună” undeva, în fapt erau absenți fiind
absorbiți în scrierea de mesaje prietenilor care nu erau de față
la întâlnire. “Dacă
voiau să scrie mesaje, puteau să stea acasă!”
este replica des folosită de catre copii la adresa unui astfel de
comportament.
Tinerii arată însă că aceste
dispozitive mobile pot mări riscurile internetului sau le pot
conferi noi forme. Aceasta
se poate datora creșterii capacității de comunicare, vitezei cu
care oricine poate să reacționeze sau să dea răspuns, uneori
înainte sau fără a se gândi cu adevărat la ce anume spune sau
face. Dimensiunile reduse și portabilitatea acestor dispozitive
permit și incită la a face acele poze in ipostaze indecente sau a
înregistra incidente “jenante” care vor fi apoi difuzate imediat
online, fără cel mai mic efort, dar uneori cu consecințe negative
asupra relațiilor personale. Copiii au oferit, de asemenea, exemple
pentru cum această portabilitate permite substituirea cu ușurință
a telefonelor prietenilor sau colegilor pentru a trimite (unuia sau
mai multor contacte din lista) mesaje vulgare sau răutăcioase din
contul și în numele proprietarului telefonului sau pentru a
răspunde în numele proprietarului la anumite mesaje primite. Altfel
spus, apariția dispozitivelor mobile înseamnă că sunt mai multe
lucruri de luat în considerare, mai multe lucruri de care trebuie
avut grijă sau care trebuiesc gestionate. Nu în ultimul rând, una
dintre cele mai neașteptate griji legate de smartphone menționată
de copii, dincolo de plângerile referitoare la costurile ascunse ale
aplicațiilor, este chiar grija
de a evita pierderea sau furtul acestor dispozitive, ținând cont că
au asupra lor, uneori în permanență, dispozitive tehnologice care
pot fi uneori foarte scumpe.
Numărul copiilor din
România care folosesc internetul mobil prin smartphone este într-o
puternică creștere, recuperând din decalajul față de copiii din
alte țări pe care rapoartele anterioare îl semnalau. Nu regăsim
însă aceeași creștere sau același ritm al creșterii și la
adulți, ceea ce face ca în general părinții și profesorii din
România să fie mult mai puțin utilizatori și mult mai puțin
competenți în utilizarea internetului mobil decât copiii. Iar
acest lucru scade pe de o parte capacitatea adulților de a diminua
și media riscurile internetului mobil cu care copiii se confruntă
(ceea ce este mai grav este faptul că de cele mai multe ori
părintele nici nu conștientizează riscurile specifice pe care le
implică aceste dispozitive mobile) și scade de asemenea capacitatea
părinților și a profesorilor de a fi parteneri viabili ai copiilor
în aceasta lume online și de a profita de oportunitățile pe care
internetul mobil le oferă.
Un alt aspect de interes este reprezentat de
creșterea numărului de fraude care sunt comise prin intermediul
dispozitivelor mobile (telefoane, tablete). Furtul de identitate este
una dintre experiențele neplăcute pe care le poate trăi un
adolescent care trebuie să înțeleagă că un telefon mobil, o
tabletă este de fapt un minicomputer și folosirea lui trebuie
făcută cu aceeaşi precauţie ca în cazul calculatoarelor.
Și nu în ultimul rând este necesară o informare în
rândul tinerilor în ceea ce privește fraudele bancare. Băncile
au ajuns să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi: ne primim
salariile în cont, plătim cumpărăturile cu cardul şi verificăm
câţi bani mai avem la ATM-uri sau Internet Banking.
Având
în vedere aceste considerente, poliţiştii au demarat astăzi
activităţile preventive, peste 200 de copii primind informaţii şi
recomandări pentru a nu cădea victim ale criminalităţii din
mediul on-line.
Elevilor
de gimnaziu şi liceu, li s-a explicat că pornografia infantilă
prin sisteme informatice reprezintă o provocare specială, nu doar
pentru reprezentanţii autorităţilor care luptă împotriva
fenomenului, ci pentru întreaga societate. Pentru a contribui
eficient la diminuarea acestuia, reprezentanţii poliţiei trebuie să
colaboreze cu membrii societăţii, atât pentru identificarea şi
tragerea la răspundere penală a autorilor, dar şi în iniţierea
de activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu
privire la riscuri şi măsuri eficiente de prevenire.
În
realizarea demersului informativ preventiv împotriva victimizării,
poliţiştii vizează două categorii sociale ca public ţintă:
copiii şi părinţii.
- RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI ŞI PERSOANELE CARE AU ATRIBUŢII DE ECUCARE A MINORILOR (cadre didactice din unităţi de stat şi particulare, personalul din instituţiile de îngrijire a minorilor – plasament sau alte similare)
Recomandările
adresate acestora trebuie să vizeze:
- Elemente generale privind fenomenul:
- Să conştientizeze existenţa riscului;
- Să nu posteze pe internet fotografii nud cu proprii copii;
- Să comunice deschis cu copiii lor despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală;
- Să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a internetului şi să urmărească respectarea lor de către aceştia;
- Să nu restricţioneze excesiv şi nejustificat accesul copiilor la internet;
- Să le prezinte copiilor riscurile la care se pot expune în mediul online;
- Să se asigure că ştiu parola/parolele de acces ale copiilor la contul de email, reţele de socializare etc. şi să fie atenţi la „prieteniile” online pe care ei le întreţin.
- Soluţii tehnice de control parental al posibilităţilor de navigare a copilului pe internet:
- Soluţii complete de aplicaţii antivirus actualizate;
- Programe de filtrare care pot bloca automat accesul copiilor către anumite categorii de site-uri;
- Motoare de căutare pentru copii (ex. Google Search Engine for Kids) – acestea filtrează automat rezultatele căutărilor de pe internet, excluzând paginile inadecvate minorilor.
- Semne de recunoaştere a posibilei expuneri la risc în mediul online a copilului – acest subiect este unul extrem de sensibil, mulţi părinţi având tendinţa de a-şi „apăra” copiii, refuzând nejustificat (necunoaştere a fenomenului, pudoare excesivă etc.) discuţiile sau acceptarea existenţei unora din aceste semne:
- Copilul petrece perioade foarte mari de timp singur pe internet, în special noaptea;
- Părinţii găsesc materiale pornografice în calculatorul/lap-top-ul/tableta/telefonul copilului;
- Copilul primeşte telefoane de la persoane necunoscute ori sună astfel de persoane şi se fereşte de părinţi când vorbeşte;
- Are tendinţe de izolare faţă de familie şi prietenii apropiaţi;
- Foloseşte conturi de internet (mail, reţele de socializare) care nu îi aparţin sau altele decât cele pe care le cunosc părinţii.
- Posibilităţi de raportare a posibilelor abuzuri –
- Solicitarea de sprijin ONG-urilor care gestionează website-uri în domeniu. Ex. www.safernet.ro sau www.sigur.info.
- RECOMANDĂRI PENTRU COPII – o problemă în abordarea copiilor cu privire la fenomenul pornografiei infantile este aceea a lipsei de experienţă,coroborată cu gradul foarte redus de conştientizare a pericolelor ce-i pot ameninţa în mediul online. Sintagma „mie nu mi se poate întâmpla” este foarte prezentă în modul lor de a gândi şi acţiona.
Printre
recomandările ce pot fi adresate copiilor pe această temă, putem
menţiona:
- Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţi, căci este foarte probabil că au intenţii necurate;
- Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
- Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
- Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
- În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
- Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate; de asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
- Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
- În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
- Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.