Tentativă la infracţiunea de omor - Ghiniţă Constantin

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului GHINIŢĂ CONSTANTIN, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
Fraţii Ghiniţă domiciliază pe raza comunei Buneşti, satul Unceşti, partea vătămată G.I. şi fratele său G.N. locuiesc într-un imobil, iar în vecinătatea acestuia domiciliază inculpatul Ghiniţă Constantin, niciunul dintre aceştia nu au locuri de muncă stabile, câteodată prestează activităţi agricole la diferite persoane din localitate şi obişnuiesc să consume aproape zilnic băuturi alcoolice.

În seara zilei de 15 august 2015 in timp ce se afla la locuinţa comună, persoana vătămată G. I. a avut o cearta, discuţie în contradictoriu cu fraţii săi Ghiniţă Constantin şi G.N., motivul constituindu-l potrivit declaraţiilor faptul că victima nu le-a adus de mâncare fraţilor, că nu a împărțit alimente ( carne) cu ei. Discuţiile au degenerat astfel că inculpatul Ghiniţă Constantin, aflat intr-o avansată stare de ebrietate a iniţiat un atac furibund asupra fratelui său aplicându-i repetate şi multiple lovituri de pumni şi picioare la nivelul corpului. Urmare a loviturilor, victima s-a prăbușit la podea, fiind însă lovită in continuare de inculpat. După un interval de timp, altercaţia fizică a luat sfârșit, victima a părăsit imobilul îndreptându-se pe jos către locuinţa deţinută de numitul A. G. unde a înnoptat, fiind găsit de acesta a doua zi dimineaţa.

Martorul A.G. a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 Poliţia comunei Buneşti cu privire la faptul că numitul G. I. din localitate se afla în apropierea locuinţei sale, prezentând urme de violenţe la nivelul feţei dar şi al corpului.
Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Suceava, victima prezinta pneumotorax drept postraumatic cu emfizem subcutanat masiv ce a necesitat intervenţie chirurgicală, multiple echimoze şi plăgi contuze, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 23-24 de zile de îngrijiri medicale. Conform medicilor legişti, intervenţia operatorie a fost necesară şi obligatorie pentru salvarea vieţii victimei care a fost pusă în primejdie.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


PRIM PROCUROR,
Lucian Stănescu
Mai nouă Mai veche