Primăria Municipiului Suceava
organizează concurs pentru ocuparea pe perioada determinată a
funcției publice de execuție, temporar vacante, de poliţist local, clasa
I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Control Activităţi
Comerciale – Poliţia Locală Suceava.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniul: ştiinţe economice,ştiinţe administrative, științe juridice sau psihologie și științe comportamentale;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 1 an;
- aptitudini fizice adecvate muncii poliţieneşti: statura corespunzătoare: pentru femei minimum 165 cm înălţime, pentru bărbaţi minimum 170 cm înălţime, condiţie fizică adecvată.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 26 noiembrie 2015, ora 10.00, proba suplimentară, pentru testarea aptitudinilor fizice, la Stadionul „Areni” din vecinătatea Primăriei Municipiului Suceava;
- 2 decembrie 2015, ora 10.00, proba scrisă;
- data și ora interviului va fi comunicată ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 8 zile de la publicarea anunţului.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului
Suceava, Serviciul resurse umane, Bd. 1 Mai nr. 5A, camera 45, sau la
telefonul o230/212.696, interior 152 sau 252.