Bota Pompiliu, Jurgiu Marian Ionel, Caisîn Liliana Adriana Elisabeta, Maxim Daniela Brândușa, Mândrilă Dumitru Roland, Dascălu Dumitru, Roibu Marcel Dan, Meslec Constantin Mircea Dan, Nistor Traian Vasile - înșelăciune, folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat; fals în înscrisuri sub semnătură privată;

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat cercetările în cauza penală nr. 3100/P/2015, privind pe Bota Pompiliu ş.a., sesizând în data de 26.11.2015, prin rechizitoriu instanţa competentă, respectiv Judecătoria Suceava.
În cauză au fost efectuate cercetări cu privire la un nr. de 21 de inculpaţi şi 3.324 de făptuitori.
Au fost administrate probe cu privire la un nr. de 4.293 de infracţiuni şi acte materiale ale infracţiunilor.
În urma probatoriului administrat au fost trimişi în judecată un nr. de 9 inculpaţi, pentru săvârşirea a 3.244 de infracţiuni şi acte materiale ale infracţiunilor.
Faţă de un nr. de 12 inculpaţi s-a dispus soluţia clasării cauzei, în temeiul art. 181 C. pen. 1968, faţă de aceştia fiind aplicată sancţiunea administrativă – amenda.
Au fost trimişi în judecată un nr. de 9 inculpaţi în stare de libertate după cum urmează:
I. BOTA POMPILIU, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen, raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.
- 646 acte materiale ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen, raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., aferente activităţii infracţionale a celorlalţi coinculpaţi,
- 646 acte materiale ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen., raportat la art. 348 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen., aferente activităţii infracţionale a celorlalţi inculpaţi;
- 162 infracţiuni de complicitate la înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. 1 C. pen., raportat la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., prin raportare la activitatea infracţională a celorlalţi coinculpaţi,
- 28 infracţiuni de complicitate la tentativă la înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 32 C. pen, raportat la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen., corespunzând activităţii infracţionale a celorlalţi coinculpați
- 120 de infracţiuni de complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, corespunzând activităţii infracţionale a celorlalţi inculpaţi;
- 16 de infracţiuni de complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenţie la săvârşirea faptei fără vinovăţie, infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 48 C. pen., raportat la art. 52 alin. 2 C. pen., şi la art. 297 alin. 1 C. pen., aferente activităţii infracţionale a inculpatului Jurgiu Marian Ionel.

În sarcina inculpatului Bota Pompiliu s-a reţinut că:
- a folosit fără a avea acest drept, în mod repetat, denumirile de «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», precum şi denumirile şi însemnele specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat,
- a înlesnit cu intenţie săvârşirea infracţiunilor de către ceilalţi coinculpaţi (astfel cum au fost descrise pentru fiecare inculpat în parte), acordându-le sprijin material în cauză, prin aceea că:
- a iniţiat şi coordonat asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni la care au aderat ceilalţi inculpaţi, asigurând structura organizatorică privind entitatea ilegală intitulată UNBR, înfiinţată în baza unor înscrisuri contrafăcute
- contra unor sume de bani încasate cu titlu de donaţie, a produs şi pus la dispoziţia celorlalţi inculpaţi mijloacele frauduloase necesare inducerii în eroare a părţilor vătămate, (înscrisuri fictive: procese – verbale privind susţinerea examenului de admitere, procese verbale de depunere a jurământului, decizii de înscriere pe tabloul avocaţilor şi de înfiinţare de cabinete de avocat etc., toate imitând documentele ordinului profesional al avocaţilor din România şi în baza cărora au fost săvârşite actele materiale ale infracţiunilor), atestând calitatea inexistentă de avocat

Din cercetările efectuate a reieşit că inculpatul Bota Pompiliu a pus bazele asocierii infracţionale la care au aderat şi ceilalţi inculpaţi, urmărind obţinerea unor sume de bani importante ca urmare a acţiunilor de inducere în eroare a persoanelor vătămate şi desfăşurarea fără drept a unor activităţi specifice avocaturii, din cele prevăzute de Legea nr. 51/1995.
A fost identificat un complex de activităţi frauduloase, prin intermediul cărora inculpatul a urmărit şi a reuşit crearea unei organizări infracţionale ieşite din comun prin amploarea sa (peste 3.300 persoane implicate, acţionând la nivelul întregii ţări şi în Uniunii Europene), dar mai ales prin domeniul specific de acţiune, acela al justiţiei.
Bazele activităţii infracţionale au fost puse de către inculpatul Bota Pompiliu s-au situat în intervalul 2002 - 2004 când, folosind o pretinsă incoerenţă legislativă în ceea ce priveşte exercitarea profesiei de avocat în România, a luat decizia de pune în funcţiune o structură infracţională amplă, care în esenţă urmărea „clonarea” structurilor organizaţionale şi funcţionale ale ordinului avocaţilor din România, în scopul obţinerii de beneficii materiale.
În dezvoltarea activităţii ilicite inculpatul a aplicat o tehnică infracţională complexă, cunoscută în special în domeniul informatic, specifică infracţiunilor de înşelăciuni prin intermediul Internet – ului, cunoscută sub denumirea de „phishing”.
Metoda constă în esenţă în clonarea situri-lor care desfăşoară în principal activităţi de comerţ, prin crearea unora similare însă fictive şi direcţionarea clienţilor acestor sit – uri către paginile Web fictive unde efectuează plăţi pentru produse şi servicii inexistente.
Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul Bota Pompiliu a fost mascată sub forma a trei asociaţii umanitare, respectiv „Figaro Potra”, „Bonis Potra” şi filiala Băleşti Gorj, a asociaţiei Figaro Potra, care au fost desfiinţate în mod succesiv de către instanţele de judecată naţionale.
A fost identificat un complex de activităţi frauduloase, prin intermediul cărora inculpatul a urmărit şi a reuşit crearea unei organizări infracţionale ieşite din comun prin amploarea sa (peste 3.300 persoane implicate, acţionând la nivelul întregii ţări şi în Uniunii Europene), dar mai ales prin domeniul specific de acţiune, acela al justiţiei.
Unicul scop al demersurilor inculpatului a fost acela de a obţine foloase materiale importante prin organizarea unor activităţi care se circumscriu exercitării fără drept a profesiei de avocat şi inducerii în eroare a persoanelor vătămate/justiţiabili, cu privire la calitatea de avocat.
Inculpatul a pervertit în permanenţă atât sensul legilor cât şi al numeroaselor hotărâri jurisprudenţiale ale tuturor instanţelor de judecată de toate gradele (judecătorii, tribunale, curţi de apel, ICCJ, Curte Constituţională, CEDO), cărora le-a dat o interpretare „personală”, în vădită contradicţie cu sensul şi conţinutul acestora, însă în concordanţă cu scopurile urmărite de către inculpat.
Trebuie de remarcat modul ingenios în care în susţinerea activităţii infracţionale a organizaţiei pe care a creat-o, inculpatul şi-a creat probele necesare, prin folosirea mijloacelor frauduloase ca instrumente de inducere în eroare a magistraţilor, a căror hotărâri s-au fundamentat pe acestea, fiind folosite în mod abil ulterior de către inculpat ca argumente de natură jurisprudențială.

În realizarea activităţii infracţionale inculpatul Bota Pompiliu:
- a contrafăcut un nr. de 42 de decizii privind înfiinţarea „barourilor teritoriale Bota”.
- şi-a atribuit în mod ilicit calitatea de avocat, prin mistificarea documentelor privind propria calitate de avocat,
- a atestat celorlalţi coinculpaţi calităţi fictive de avocat, contra unor sume de bani, percepute cu titlu de „donaţie”,
- în scopul creării şi menţinerii stării de confuzie, indispensabilă acţiunilor de inducere în eroare, inculpatul a „clonat” elementele de identificare funcţională, organizaţională şi grafică ale profesiei de avocat din România (astfel cum sunt ele descrise în Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România), pe care şi le-a însuşit şi le-a folosit, punându-le la dispoziţia celorlalţi coinculpaţi pentru a induce în eroare persoanele vătămate.

II. Jurgiu Marian Ionel, pentru săvârşirea a:
- 47 infracţiuni de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen.,
- 18 infracţiuni de tentativă la înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 32 C. pen, raportat la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen.,
- 77 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată (câte două acte materiale aferente fiecărei infracţiuni), prevăzute de art. 322 alin. 1 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.;
- 16 infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenţie la săvârşirea faptei fără vinovăţie, infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 52 alin. 3 C. pen., raportat la art. 297 alin. 1 C. pen. (aferente numărului de magistraţi faţă de care s-au efectuat acte de determinare de exercitare în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu;
- 95 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.;
- 95 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen
toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., prin raportare la întreaga activitate infracţională,

În sarcina inculpatului Jurgiu Marian Ionel s-a reţinut că:
- în intervalul 2010 – 2015, a indus în eroare un nr. de 65 persoane vătămate (succesori ai unor victime ale accidentelor rutiere) cărora, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, li s-a prezentat sub calitatea fictivă de avocat şi, după ce le-a indus convingerea că le va reprezenta în instanţă ca avocat în procesele civile cu asigurătorii, (având conştiinţa lipsei calităţii de avocat) le-a reprezentat în altă calitate de mandatar cu titlu gratuit, iar ulterior, prin utilizarea unor manopere dolosive, şi-a însuşit parte din sumele de bani achitate de societăţile de asigurare unui nr. de 47 de persoane vătămate (18 infracţiuni rămânând în stadiu de tentativă),
- în intervalul 2010-2015, a contrafăcut un nr. de 154 de înscrisuri (77 chitanţe fiscale şi 77 facturi fiscale), reprezentând onorariu avocat, înscrisuri care le-a depus la dosarele de pe rolul instanţelor, în care a efectuat acte de reprezentare a persoanelor vătămate, ca documente justificative pentru solicitarea onorariilor de avocat fictive,
- în intervalul 2010 – 2015, a determinat un nr. de 16 judecători (aparţinând gradelor de jurisdicţie – judecătorie, tribunal, curte de apel), să-şi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul în care, fără vinovăţie, au obligat în mod nejustificat partea adversă la plata unor cheltuieli de judecată inexistente, cu titlu de onorariu de avocat, luând în considerare facturile şi chitanţele fiscale contrafăcute depuse de inculpat,
- în intervalul 2010-2013, a efectuat un nr. de 95 acte de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prin încheierea de contracte de asistenţă juridică, eliberarea de delegaţii avocaţiale, efectuarea de acte specifice din cele prevăzute de art. 3 din Lege nr. 51/1995,
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise a efectuat fără drept un nr. de 95 de acte de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat.

Din cercetările efectuate a fost identificat un tipar, un mod de operare, pus la punct şi perfecționat de inculpatul Jurgiu Marian Ionel prin intermediul căruia a reuşit să inducă în eroare un număr important de persoane vătămate, obţinând sume de bani semnificative a căror cuantum variază între câteva mii de lei, putând ajunge la sume de peste 100.000 euro.
Inculpatul Jurgiu Marian Ionel identifica şi inducea în eroare moştenitorii victimelor unor accidente rutiere cărora, utilizând înscrisuri fictive, le-a creat convingerea falsă că are calitatea de avocat şi, profitând de un moment de vulnerabilitate emoţională a acestora, le-a determinat să întocmească o serie de documente pe care acestea nu le-ar fi semnat în condiţii normale, documente în baza cărora inculpatul şi-a însuşit o parte importantă din sumele de bani primite cu titlu de despăgubiri de la societăţile de asigurări.
În punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, inculpatul îşi selecta victimele care se aflau într-un moment de maximă vulnerabilitate emoţională, acestea trecând printr-o traumă psihică, cauzată de pierderea subită a unei persoane apropiate, dublată de preocupările cauzate de înmormântare.
În aceste împrejurări, autorul profita de lipsa de diligenţe a persoanelor vătămate, care nu aveau nici disponibilitatea de a se interesa de aspectele materiale legate de societăţile de asigurări, cu atât mai puţin disponibilitatea de a verifica calitatea pe care o afişează inculpatul.
Au fost identificate mai multe situaţii în care inculpatul a acţionat asupra victimelor sale chiar în momentul în care persoana decedată se afla încă la morgă sau chiar imediat după înmormântare. Jurgiu Marian Ionel şi-a dezvoltat astfel o abilitate semnificativă în a specula traumele suferite de victimele sale, în scopul obţinerii de sume de bani.
Profitând de starea emoţională precară în care se află victimele sale, precum şi de lipsa de cunoştinţe juridice şi de experienţa acestora, Jurgiu Marian Ionel îşi declina calitatea fictivă de avocat, prezentându-se ca având competenţe deosebite în a reprezenta clienţii în faţa instanţelor de judecată. Pentru a întări convingerea cu privire la calitatea sa, acesta prezenta o serie de documente fictive, purtând însemnele specifice profesiei de avocat.
După ce câştiga încrederea victimelor sale, inculpatul le determina să semneze un contract de asistenţă juridică, care imita în forma sa pe cel prevăzut în anexa nr. Anexa nr. I - la Statutul profesiei de avocat.
După semnarea aşa numitului contract de asistenţă juridică, având reprezentarea că nu are calitatea de avocat, pe care o declina victimelor sale, Jurgiu Marian Ionel determina persoanele vătămate să se deplaseze la un birou notarial, unde acestea semnau o procură judiciară prin care îl mandatau să le reprezinte în instanţă în calitate de împuternicit.
Pentru a obţine de la persoanele vătămate această procură, inculpatul le inducea acestora convingerea falsă că este necesară în exercitarea prerogativelor de avocat, apărând astfel ca un mijloc de inducere în eroare. Mai mult decât atât, pentru a mări şi menţine confuzia cu privire la calitatea sa în cuprinsul procurii acesta se intitula avocat – mandatar.
În aceste împrejurări persoanele vătămate acceptau să semneze procura notarială având convingerea falsă, indusă de inculpat, că vor fi reprezentate în instanţă de un avocat, în realitate însă, actele de reprezentare erau efectuate de un mandatar, cu titlu gratuit, Jurgiu Marian Ionel neavând calitatea pretinsă.
Inculpatul a ascuns persoanelor vătămate aspecte determinante cu privire la care, dacă ar fi avut cunoştinţă, victimele infracţiunilor ar fi refuzat orice legătură cu inculpatul.
Prin urmare, în mod real, Jurgiu Marian Ionel reprezenta persoanele nu ca avocat, cum le crease anterior convingerea, ci ca mandatar. Este de menţionat că, în totalitatea situațiilor, mandatul era unul cu titlu gratuit şi nu-i dădea dreptul lui Jurgiu Marian Ionel să pretindă, şi cu atât mai puţin să încaseze, vreo sumă de bani pentru prestaţia efectuată.
În faţa persoanelor vătămate inculpatul se prevala de contractul de asistenţă judiciară şi, pretinzând în mod mincinos că le-a reprezentat în calitate de avocat, solicita şi primea sumele de bani prevăzute în aceste contracte.
În aproape toate cazurile persoanele vătămate, care nu aveau reprezentarea actelor efectuate de Jurgiu Marian, aveau convingerea că acesta presta în faţa instanţelor de judecată o activitate avocaţială şi nu una specifică celei de mandatar.
În faţa organelor judiciare, parchete şi instanţe, inculpatul se prezenta iniţial în calitate de avocat. Atunci când era pusă în discuţie lipsa acestei calităţi, Jurgiu Marian depunea la dosar înscrisuri fictive, (care apăreau a fi eliberate de Baroul Botoşani şi care purtau însemnele specifice profesiei de avocat), atestând prezumtiva calitate de avocat a inculpatului.
Simultan, acesta depunea şi împuternicirea notarială obţinută în modalitatea mai sus precizată, document în baza căruia era mandatat să reprezinte persoana vătămată în instanţă.
Neavând cunoştinţă despre modul în care au fost obţinute documentele mai sus arătate, instanţele de judecată s-au văzut nevoite a-l accepta în continuare pe inculpat să efectueze acte de reprezentare ca mandatar.


Ulterior, în desfăşurarea rezoluţiei infracționale, Jurgiu Marian Ionel a utilizat o serie de înscrisuri contrafăcute, facturi şi chitanţe fiscale, înscrisuri pe care le depunea la dosarul cauzei, atestând că ar fi încasat de la persoanele vătămate sume de bani cuprinse între 1500 şi 5000 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Folosindu-se de aceste înscrisuri, inculpatul solicita printr-un capăt de cerere distinct obligarea părţii adverse, respectiv a societăţii de asigurări la plata cheltuielilor de judecată fictive, cu titlu de onorariu de avocat. Jurgiu Marian urmărea astfel să determine instanța de judecată la acordarea unor cheltuieli de judecată fictive, importante, sume de bani care erau pretinse şi încasate ulterior de către inculpat.
Atunci când banii erau viraţi de societăţile de asigurare în contul său, în baza procurilor notariale ataşate, sumele cu titlu de onorariu de avocat erau încasate direct, fără a mai fi necesară vreo justificare în faţa persoanelor vătămate.
În celelalte situaţii, inculpatul specula lipsa de cunoştinţe juridice a victimelor sale şi pretindea aceste sume ca fiind cheltuieli acordate de către instanţă, lui.
Atunci când demersurile sale infracţionale eşuau, inculpatul Jurgiu Marian Ionel apela la ameninţări şi acte de intimidare la adresa persoanelor vătămate pentru a le determina să-i remită sumele de bani pretinse.

III. Caisîn Liliana Adriana Elisabeta, pentru săvârşirea a:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 C. pen. - 1968
- 61 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. - 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. – 1968 (6 acte materiale în forma tentativei şi 55 acte materiale în formă consumată),
- 75 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C.p. - 1968 combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. - 1968;
- 75 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor « Barou », « Uniunea Naţională a Barourilor din România », a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. – 1968;
- 43 acte materiale ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C. pen. – 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1968,
toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. – 1968, prin raportare la întreaga activitate infracţională, respectiv cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina inculpatei Caisîn Liliana Adriana Elisabeta s-a reţinut că:
- în anul 2011 a aderat la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni iniţiată de învinuitul Bota Pompiliu, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat, şi înşelăciune,
- în intervalul 2011 – 2013, a indus în eroare un nr. de 60 persoane vătămate (cele mai multe, succesoare ale unor victime ale accidentelor rutiere), în scopul obţinerii de foloase materiale, prezentându-se sub calitatea fictivă de avocat, eliberând împuterniciri avocaţiale fictive şi semnând contrate juridice, documente utilizate pentru a încasa sume de bani necuvenite,
- în intervalul 2011 – 2013, în punerea în aplicare a rezoluţiilor infracţionale, a contrafăcut un nr. de 34 documente (contracte de asistenţă juridică, dispoziţii de plată către casierie şi chitanţe fiscale), urmărind prin aceasta să acopere urmele infracţiunilor, creând aparenţa că sumele de bani încasate de către inculpată de la asigurători au fost restituite în integralitatea lor persoanelor vătămate (documente care au fost depuse la dosarele de contabilitate, fiind utilizate la întocmirea evidenţelor contabile, de către expert contabil Bădeliţă Petronela).
- a indus în eroare SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, prin contrafacerea semnăturilor numiţilor Cajvan Ioan, Ilisei Domnica şi Halip Teodora de pe un nr. de trei documente intitulate „Cerere de despăgubire”, înscrisuri care au fost folosite pentru a determina persoana vătămată să plătească despăgubirile civile ca urmare a accidentului rutier în care a decedat numitul Cajvan Dumitru;
- a indus în eroare Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, prin contrafacerea semnăturilor numiţilor Argatu Mihai, Argatu Costel, Argatu Ioan şi Argatu Dumitru de pe un nr. de patru documente intitulate „Tranzacţie privind repararea prejudiciului”, înscrisuri care au fost folosite pentru a determina persoana vătămată să plătească despăgubirile civile ca urmare a accidentului rutier în care a decedat Argatu Eleonora;
- a indus în eroare SC OMNIASIG VIENNA INSURANCE SA, prin contrafacerea semnăturilor numiţilor Volintiru Mihai (în nume propriu şi pentru minorii Volintiru Ioan Gabriel şi Volintiru Florin Costel) şi Pânzariu Lucia de pe documentul intitulat „Contract de tranzacţie”, încheiat la data de 10.04.2013, înscris folosit pentru a determina persoana vătămată să plătească despăgubirile civile ca urmare a accidentului rutier în care a decedat numitei Volintiru Violeta,
- a indus în eroare SC OMNIASIG VIENNA INSURANCE SA, prin contrafacerea semnăturii numitului Volintiru Mihai din dreptul rubricii „CLIENT/REPEZENTANT - Semnătura” de pe contractul de asistenţă juridică nr. 41 din 16.07.2012, înscris care a fost înaintat către SC OMNIASIG VIENNA INSURANCE SA şi în baza căruia inculpata a solicitat şi încasat despăgubirile civile ca urmare a accidentului rutier în care a decedat numitei Volintiru Violeta.

IV. MAXIM DANIELA BRÂNDUŞA, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 C. pen. - 1968
- 36 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. - 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. – 1968 (4 acte materiale în forma tentativei şi 32 acte materiale în formă consumată),
- 75 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C.p. - 1968 combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. - 1968;
- 75 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor « Barou », « Uniunea Naţională a Barourilor din România », a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. – 1968;
toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. – 1968, prin raportare la întreaga activitate infracţională, respectiv cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina inculpatei MAXIM DANIELA BRÂNDUŞA s-a reţinut că:
- în anul 2010 a aderat la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni iniţiată de inculpatul Bota Pompiliu, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat şi înşelăciune,
- în intervalul 2010 – 2013, a indus în eroare un nr. de 36 persoane vătămate ( din care 8 acte materiale rămânând în stadiu de tentativă), în scopul obţinerii de foloase materiale, prezentându-se sub calitatea fictivă de avocat, eliberând împuterniciri avocaţiale fictive şi semnând contrate juridice, urmate de efectuarea fără drept a unor activităţi specifice profesiei de avocat, din cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995,
- în intervalul 2010-2013, a efectuat un nr. de 75 acte de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prin încheierea de contracte de asistenţă juridică, eliberarea de delegaţii avocaţiale, efectuarea de acte specifice din cele prevăzute de art. 3 din Lege nr. 51/1995,
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise a efectuat fără drept un nr. de 75 de acte de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat

V. MÂNDRILĂ DUMITRU ROLAND, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 C. pen. - 1968
- 13 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. - 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. – 1968,
- 57 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C.p. - 1968 combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. - 1968;
- 57 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor « Barou », « Uniunea Naţională a Barourilor din România », a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. – 1968;
toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. – 1968, prin raportare la întreaga activitate infracţională, respectiv cu aplicarea art. 5 C. pen.
În sarcina inculpatului MÂNDRILĂ DUMITRU ROLAND s-a reţinut că:
- în anul 2011 a aderat la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni iniţiată de inculpatul Bota Pompiliu, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat şi înşelăciune,
- în intervalul 2011 – 2013, a indus în eroare un nr. de 13 persoane vătămate, în scopul obţinerii de foloase materiale, prezentându-se sub calitatea fictivă de avocat, eliberând împuterniciri avocaţiale fictive şi semnând contrate juridice, urmate de efectuarea fără drept a unor activităţi specifice profesiei de avocat, din cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995,
- în intervalul 2011-2013, a efectuat un nr. de 57 acte de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prin încheierea de contracte de asistenţă juridică, eliberarea de delegaţii avocaţiale, efectuarea de acte specifice din cele prevăzute de art. 3 din Lege nr. 51/1995,
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise a efectuat fără drept un nr. de 57 de acte de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat

VI. DASCĂLU DUMITRU, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 C. pen. – 1968;
- 13 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. - 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. – 1968,
- 122 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C.p. - 1968 combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. - 1968;
- 122 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor « Barou », « Uniunea Naţională a Barourilor din România », a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. – 1968;
toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. – 1968, prin raportare la întreaga activitate infracţională, respectiv cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina inculpatului DASCĂLU DUMITRU s-a reţinut că:
- în anul 2006 a aderat la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni iniţiată de învinuitul Bota Pompiliu, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat, şi înşelăciune,
- în intervalul 2006 – 2013, a indus în eroare un nr. de 13 persoane vătămate, în scopul obţinerii de foloase materiale, prezentându-se sub calitatea inexistentă de avocat, eliberând împuterniciri avocaţiale fictive şi semnând contrate juridice, documente utilizate pentru a încasa sume de bani necuvenite,
- în intervalul 2006 – 2013, în punerea în aplicare a rezoluţiilor infracţionale, a efectuat fără drept un număr de 122 acte specifice profesiei de avocat, constând în contracte de asistenţă juridică şi acte de reprezentare în faţa instanţelor de judecată din cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995,
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise, a efectuat un număr de 122 acte materiale de folosire fără drept a însemnelor şi denumirilor specifice profesiei de avocat.

VII. ROIBU MARCEL DAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 C. pen. - 1968
- o infracţiune de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. - 1968, (persoană vătămată Munteanu Gheorghe)
- 40 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C.p. - 1968 combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. - 1968;
- 40 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor « Barou », « Uniunea Naţională a Barourilor din România », a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. – 1968;
toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. – 1968, prin raportare la întreaga activitate infracţională, respectiv cu aplicarea art. 5 C. pen.
În sarcina inculpatului ROIBU MARCEL DAN s-a reţinut că:
- în anul 2006 a aderat la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni iniţiată de învinuitul Bota Pompiliu, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat, şi înşelăciune,
- în intervalul 2006 – 2013, în punerea în aplicare a rezoluţiilor infracţionale, a desfăşurat, în mod repetat, fără drept, un număr de 40 acte materiale, specifice profesiei de avocat, din cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, concretizate în contracte de asistenţă juridică şi asistenţă şi reprezentare în faţa organelor judiciare;
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise, a utilizat fără drept, în mod repetat, însemnele şi denumirile specifice profesiei de avocat (40 acte materiale), cu privire la care a desfăşurat activităţi avocaţiale;
- în cursul anului 2011, a indus în eroare persoana vătămată Munteanu Gheorghe căreia i s-a prezentat sub calitatea fictivă de avocat şi, sub pretextul unor prestaţii de natură avocaţială, a pretins şi primit fără drept de la acesta suma de 600 lei.

VIII. MESLEC CONSTANTIN MIRCEA DAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 C. pen. - 1968
- o infracţiune de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. - 1968,
- 182 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C.p. - 1968 combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. - 1968;
- 182 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor « Barou », « Uniunea Naţională a Barourilor din România », a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. – 1968;
toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. – 1968, prin raportare la întreaga activitate infracţională, respectiv cu aplicarea art. 5 C. pen.
În sarcina inculpatului MESLEC CONSTANTIN MIRCEA DAN s-a reţinut că:
- în anul 2006 a aderat la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni iniţiată de învinuitul Bota Pompiliu, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat, şi înşelăciune,
- în intervalul 2006 – 2013, în punerea în aplicare a rezoluţiilor infracţionale, a desfăşurat, în mod repetat, fără drept acte specifice profesiei de avocat, din cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, concretizate în contracte de asistenţă juridică şi asistenţă şi reprezentare în faţa organelor judiciare (182 acte materiale)
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise, a utilizat fără drept, în mod repetat, însemnele şi denumirile specifice profesiei de avocat, cu privire la care a desfăşurat activităţi avocaţiale (182 acte materiale),
- în cursul anului 2012, a indus în eroare persoana vătămată Pojoga George căreia i s-a prezentat sub calitatea fictivă de avocat şi, sub pretextul unor prestaţii de natură avocaţială, şi-a însuşit suma de 21.205,97 lei.

IX. NISTOR TRAIAN VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de:
mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 C. pen., constând în aceea că:
în data de 22.02.2014, fiind audiat în calitate de martor în cauză cu privire la aspecte determinante, respectiv a ceea ce cunoaşte despre înfiinţarea şi funcţionarea structuri UNBR BOTA, precum şi a Barourilor cunoscute sub acelaşi nume, după depunerea jurământului şi având cunoştinţă despre faptul că a face afirmaţii neconforme cu realitatea constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, martorul a dat declaraţii mincinoase în cauză, în sensul în care a declarat că a participat la activitatea de înfiinţare a Barourilor „Bota” şi fiindu-i prezentate o serie de înscrisuri, hotărâri la Filialei Băleşti Gorj a asociaţiei Figaro Potra Alba Iulia, privind înfiinţarea acestor structuri, după ce a examinat cu atenţie fiecare înscris acesta a declarat în mod nereal că semnăturile de pe fiecare document, din dreptul numelui său, îi aparţin.
Declaraţiile mincinoase au fost date în scopul asigurării sustragerii de la răspundere penală a inculpatului Bota Pompiliu.

Prejudiciul cauzat din săvârşirea infracţiunilor a fost estimat la suma de 375.090 euro şi 1.263.712 lei.
În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii pe bunurile mobile şi imobile identificate ale inculpaţilor.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă conform Codului de procedură penală finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Prim Procuror:
Dragoş Bujorean
Mai nouă Mai veche