Buletin de presă, 11 noiembrie 2015 - IPJ Suceava

Faptă de natură penală cercetată de poliţişti

La data de 10.11.2015, ora 09.00, Postul de poliţie Arbore, a fost sesizat prin „S.N.U.A.U 112”, de un localnic de 63 de ani, despre faptul că, în noaptea de 09/10.11.2015, prin forţarea unui geam, persoane necunoscute au sustras dintr-un magazin din localitate, ţigări de diferite mărci şi un aparat de radio.
În urma măsurilor întreprinse de poliţişti, a fost identificat autorul faptei ca fiind un minor de 11 ani, localnic, prejudiciul fiind recuperat integral și restituit părții vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul penal urmând să fie soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

* La data de 10.11.2015, ora 11.55, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 291A, în interiorul comunei Grămeşti, un bărbat de 30 de ani din comuna Zamostea, i-a accidentat uşor pe doi minori, elevi, ambii de 12 ani, unul din oraşul Siret şi celălalt din localitate, care au traversat strada prin loc nemarcat şi fără să se asigure spre terenul de sport al şcolii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 10.11.2015, ora 12.15, în timp ce conducea autoturismul, pe str. Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, un bărbat de 29 de ani din localitate, a accidentat uşor o femeie de 64 de ani, localnică, care se deplasa cu bicicleta în aceiaşi direcţie de mers, dar pe partea stângă a părţii carosabile şi care s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 10.11.2015, ora 15.35, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 17, în afara comunei Pojorâta, un tânăr de 23 de ani din comuna Adâncata, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un parapet metalic elastic de peste podul râului Pojorâta, autoaccidentându-se uşor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

* La data de 10.11.2015, ora 10.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DJ 209 K, pe raza comunei Marginea, mopedul condus de un minor de 16 ani din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 10.11.2015, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru controlul pe str. Dornelor din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Cârlibaba.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul a fost încredinţat spre a fi condus pe drumurile publice de o femeie de 38 de ani din comuna Iacobeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de bărbatul de 36 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și față de femeia de 38 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deţine permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 10.11.2015, ora 15.55, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC Satu Nou din comuna Marginea, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are permisul de conducere anulat, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 10.11.2015, ora 23.30, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, a oprit pentru control pe DN 2, pe raza comunei Grănicești, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani din municipiul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, a fost condus la spital, unde, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 10.11.2015, ora 22.10, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, în timp ce executa serviciul de patrulare, a identificat pe DJ 209A, din comuna Cornu Luncii, un autoturism înmatriculat în străinătate, care a intrat în coliziune cu partea din spate a unei remorci, fără a rezulta victime.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul, un bărbat de 28 de ani din comuna Cornu Luncii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în roata din spate a remorcii atașate unui autoturism.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului au avut valabilitate până la data de 07.11.2015.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Persoană reţinută şi încarcerată în arestul IPJ Suceava

La data de 10.11.2015, ora 20.37, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, în momentul în care a ajuns la o trecere de pietoni presemnalizată şi semnalizată prin indicatoare rutiere, un tânăr de 24 de ani din oraşul Salcea, l-a accidentat mortal pe un bărbat de 38 de ani din municipiul Suceava, care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător.
În urma impactului, pietonul a fost proiectat în autobuzul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 53 de ani din municipiul Suceava, iar ulterior, în autoturismul condus regulamentar în spatele autobuzului de un tânăr de 19 ani din comuna Panaci.
După impactul cu pietonul, autoturismul condus de tânărul de 24 de ani a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 24 ani din municipiul Suceava.
Din accident a mai rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului şi a pasagerilor din autoturismul condus de acesta, o tânără de 19 ani din municipiul Vatra Dornei şi un tânăr de 24 ani din municipiul Suceava.
Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, urmând ca la 11.11.2015, să fie prezentat parchetului și instanței cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul de 24 de ani din orașul Salcea a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.


Acţiune desfăşurată de către poliţişti

La data de 09.11.2015, Serviciul Rutier şi Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune de verificare în trafic a respectării legislaţiei rutiere de către conducătorii autovehiculelor licențiate pentru transportul public de persoane.
Astfel, au fost verificate 15 autoturisme de transport persoane şi aplicate un număr de 10 sancţiuni contravenționale în valoare de 14.890 lei.
De asemenea, a fost reţinut un certificat de înmatriculare şi a fost suspendat dreptul de utilizare a unui autovehicul.

Exemple:
Un bărbat de 60 de ani a condus autoturismul pe DJ 208A, în comuna Bosanci și a transportat ilegal 5 persoane-clienți în regim taxi, fără a deține autorizație taxi valabilă. Transportul a fost contracost și s-a realizat în mod repetat. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă de 1.000 lei și i s-a reținut certificatul și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare al vehiculului pe o perioadă de 6 luni.
Un bărbat de 60 de ani din municipiul Suceava, în calitate de conducător auto al unui operator de transport a efectuat transport public de persoane cu microbuzul pe ruta Șcheia-Suceava, având în interiorul autovehiculului cu 24 de persoane mai multe decât numărul maxim de locuri înscris în certificatul de înmatriculare. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.000 lei.
Un bărbat de 54 de ani din comuna Dărmănești în calitate de conducător auto al unui operator de transport a efectuat transport public de persoane cu microbuzul, pe ruta Rădăuți-Suceava, având în interiorul autovehiculului cu 19 persoane în plus față de numărul de locuri înscris în certificatul de clasificare (14 locuri). Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.000 lei.
Mai nouă Mai veche