Buletin de presă, 24 noiembrie 2015 - IPJ Suceava

Faptă de natură penală cercetată de poliţişti

La data de 23.11.20215, ora 11.00, Postul de poliţie Todireşti, a fost sesizat de un bărbat de 47 de ani, din oraşul Cajvana, despre faptul că, în noaptea de 22/23.11.2015, persoane necunoscute au pătruns într-o anexă a imobilului unui localnic plecat la muncă în străinătate și în care el efectuează lucrări, de unde au sustras mai multe bunuri.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa proprietarului și de faptul că muncitorii care efectuează lucrări la imobil nu și-au asigurat bunurile, în noaptea de 22/23.11.2015, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei și prin forţarea sistemului de închidere al uşii de acces, au pătruns într-o hală, de unde au sustras mai multe scule electrice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificări autorilor și recuperării prejudiciului.
Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa în construcţie se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)



Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

* La data de 23.11.2015, în jurul orei 20.06, timp ce conducea autoturismul, pe DC 86B, din direcţia sat Ţibău către satul Cîrlibaba, datorită vitezei excesive, un tânăr de 25 de ani, din judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a părăsit partea carosabilă, după care a intrat în coliziune cu un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului din autoturism, un bărbat de 32 de ani, din judeţul Botoşani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 23.11.2015, ora 21.35, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, din direcția Suceava către Fălticeni circulă un autobuz, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați în zonă au identificat și oprit pe str. Sucevei din municipiul Fălticeni, autobuzul cu ruta regulată Suceava – București și în care se aflau 8 pasageri, iar conducătorul auto, un bărbat de 51 de ani, din comuna Dărmăneşti, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche