Onorată asistenţă,
Iubiţi părinţi,
Dragi colegi,
Depunerea Jurământului Militar este dovada incontestabilă a maturităţii, a responsabilităţii şi a hotărârii de a începe cariera într-un domeniu pe cât de dificil, pe atât de plin de satisfacţii pentru fiecare dintre noi, care am ales acest drum cu credinţă şi devotament.
Patriotismul, loialitatea, integritatea, credinţa sunt valori insuflate de familie şi transformate într-un mod de viaţă, pe care astăzi ni le asumăm pe deplin, în cariera aleasă, prin depunerea Jurământului de credinţă.
Doresc să le mulţumesc părinţilor care ne-au educat şi care ne-au dat şansa de a deveni oameni responsabili, pe care România şi românii se pot baza. Aveţi siguranţa deplină că v-aţi încredinţat viitorul copiilor pe mâini bune şi că încrederea dumneavoastră vă va fi răsplătită din plin!
Am optat pentru o carieră onorantă şi motivantă, iar uniforma pe care o vom îmbrăca dupa absolvire şi instituţia pe care o vom reprezenta, ne solicită devotament deplin şi puterea de a depăşi toate provocările şi încercările care se vor ivi în activitatea viitoare.
Elev Monacu Xenia-Ionela