12.11.2015, ora anunţării la 112 - 23:23
Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Frumosu, Vatra Moldoviţei şi Moldoviţa au intervenit cu şase autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui H.M., din satul Dragoşa, comuna Frumosu.
La sosirea echipajelor, ardeau patru anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 2:55 şi au ars adăpostul de animale pe 60 de metri pătraţi, garajul pe 30 de metri pătraţi, bucătăria de vară pe 36 de metri pătraţi, o magazie pe 20 de metri pătraţi, un autoturism, documente personale, circa 5 tone de fân, mobilier şi alte bunuri. S-au degradat aproximativ 20 de metri pătraţi din faţada casei de locuit.
Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical soţiei proprietarului, în vârstă de 58 de ani, aceasta însă nu a necesitat transportul la o unitate spitalicească.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect.
Pompierii au salvat locuinţa proprietarului.
Purtător
de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ