În ultimele 24 de ore poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Siret, au desfăşurat activităţi investigative complexe pentru localizarea şi capturarea unei persoane pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti din data de 29.09.2010.
În urma activităţilor desfăşurate s-a reuşit identificarea persoanei urmărite la nivel internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la contrabandă, acesta fiind condamnat la 8 ani de închisoare.
Astfel, la data de 26.11.2015, a fost încarcerată în arestul I.P.J. Suceava persoana urmărită la nivel internaţional, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, împotriva căreia Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a emis la data de 29.09.2010 un mandat internaţional de executare a pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la contrabandă.
În urma activităţilor complexe desfăşurate de către poliţişti, urmăritul a fost identificat în podul ACET Siret, accesul în această locaţie făcându-se prin podul locuinţei sale, cale ce era disimulată spre încăperea instituţiei menţionate.
Acesta figura urmărit la nivel internaţional prin dispoziţia I.G.P.R. nr. 324132 din data de 05.03.2009.