Peste 300 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 100.000 de lei aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră a cetățenilor


În baza Planului de Acţiune al  Poliţiei Române, la nivel naţional, în perioada 30.10 – 01.11.2015 se desfăşoară activităţi pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi diminuarea riscurilor de accidente rutiere. La acţiune participă poliţişti de ordine publică, poliţişti rutieri şi poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi. 

În activităţile desfăşurate, poliţiştii urmăresc prevenirea comiterii de infracţiuni, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum şi asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

De asemenea, se acordă o atenţie sporită identificării persoanelor care nu respectă legislaţia şi normele instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, conducătorilor de atelaje cu tracţiune animală sau care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

În primele două zile ale acţiunii, la nivelul judeţului Suceava au fost prezenţi în teren 270 de poliţişti – 59 de poliţişti rutieri, 198 de ordine publică şi 13 poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi.
Pe segmentele de drumuri identificate cu risc accidentogen s-a acţionat cu 13 autospeciale radar.

Au fost constatate 7 infracţiuni , au fost reţinute 14 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

Totodată, au fost aplicate 347 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 96.625 lei.

Acţiunea va continua şi în cursul acestei zile, scopul fiind creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, atât din punct de vedere al siguranţei fizice şi patrimoniale cât şi al siguranţei rutiere pe drumurile publice.

POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ:
  • Înainte de a pleca la drum mai lung, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului. De asemenea, este bine să vă interesaţi  cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.
  • Puteţi obţine informaţii permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi la eventualele rute ocolitoare, prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
  • Circulaţi adaptând permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Autoturismul trebuie echipat corespunzător. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului şi al lichidului de parbriz.
  • Pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.
  • Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
  • Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
  • Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.
  • Nu lăsaţi autoturismul pornit şi neasigurat nici atunci când îl părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.
POLIŢIŞTII vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!
Mai nouă Mai veche