Promovarea conceptului de îmbătrânire activă, în contextul în care forţa de muncă autohtonă scade, iar tendinţa de retragere prematură de pe piaţa muncii a persoanelor peste 55 ani destul de pronunţată, devine o prioritate pentru Serviciul Public de Ocupare. Proiectul „Fii activ la orice vârstă”, implementat de ANOFM, îşi propune conştientizarea clienţilor SPO (şomeri peste 55 de ani şi angajatori) cu privire la importanţa conceptului de îmbătrânire activă pe piaţa muncii, iar pe de altă parte, oferirea de instrumente informative, necesare instituţiilor SPO pentru a putea asigura servicii personalizate.
La sfârşitul lunii octombrie, şomerii cu vârsta peste 55 ani deţin o pondere de 13,4% din totalul persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Suceava, 516 persoane din acest segment beneficiind de indemnizaţie de şomaj în urma pierderii locului de muncă, iar 1564 fiind şomeri neindemnizaţi.
Personalizarea serviciilor de ocupare, pentru a răspunde nevoilor seniorilor neocupaţi, porneşte de la o preselcţie a bazei de date cu persoane înregistrate şi adaptarea intrumentelor informative, în scopul prevenirii marginalizării şi implicării reduse pe piaţa muncii a acestor persoane.
Director Executiv,
Mirela Adomnicăi
Inspector superior comunicare, presă și relații publice,
Capverde Anca