Proiectul “SĂ VORBIM DESPRE BANI ŞI BĂNCI” se va derula în semestrul I al anului școlar 2015-2016 în perioada 3 -10 decembrie 2015 în 11 unități de învățământ din județul Suceava: Școala Gimnazială ”Luca Arbure” Arbore, Liceul Tehnologic ”Tomșa Vodă” Solca, Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei, Școala Gimnazială Ipotești, Școala Gimnazială Bosanci, Școala Gimnazială ”Academician Haralambie Mihăescu” Udești, Școala Gimnazială ”Ion Băncescu” Adâncata, Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, Școala Gimnazială Pleșești (Vulturești), Școala Gimnazială Hârtop.
Activitățile proiectului se vor desfăşura prin implicarea concretă în școli a specialiștilor agenției Suceava a Băncii Naționale a României.
Grupul țintă este format din 600 de elevi din învățământul gimnazial și liceal din şcolile menţionate.
Obiectivul principal al proiectului este sprijinirea educaţiei financiare prin însușirea de către elevi a unor noțiuni economice şi financiare de bază.
Pentru atingerea acestui obiectiv se vor realiza expuneri referitoare la istoria monedei naţionale şi istoria BNR, informări privind atribuţiile, funcţiile şi rolul băncilor centrale în economie și informări legate de procesul de trecere a României la moneda Euro.
Elevii participanți vor primi pliante, broșuri şi materiale despre tematica abordată.
Proiectul “SĂ VORBIM DESPRE BANI ŞI BĂNCI” se derulează ca urmare a Protocolului de colaborare încheiat între BNR şi MEN în anul 2013 şi urmăreşte, în fiecare an şcolar, extinderea activităţilor proiectului în sensul includerii în proiect a cât mai multor elevi din învăţământul preuniversitar.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava,
Prof. Anuței Ioan Cezar, inspector școlar