Sucevenii TIMPULUI, omagiați la Universitatea „Ștefan cel Mare”


Ieri, 9 noiembrie, a avut loc Gala Locală OAMENII TIMPULUI din Județul Suceava. Evenimentul s-a desfășurat în Auditorium Joseph Schmidt – Universitatea „Ștefan cel Mare”. „Sucevenii TIMPULUI” sunt: Gheorghe Cîrstian (Literatură), Ioan Mateiciuc (Arte), Mihai Dimian (Educație și cercetare), Ionela Păcuraru (Societate civilă), Matei Vișniec (Diplomație publică), Constantin-Emil Ursu (Memorie și istorie), Sorin Avram (Jurnalism), Tudor Costel Crețu (Tinere valori), Dan Dumitrache (Sănătate) și Vasile Armenean (Antreprenoriat).

Partener principal al evenimentului a fost Instituția Prefectului - Județul Suceava. „Asocierea dintre Instituția Prefectului și Asociația Revistei TIMPUL este un lucru normal și ne raliem cu drag acestui minunat demers. Campania OAMENII TIMPULUI oferă oamenilor cu merite deosebite recunoașterea muncii lor. Este o acțiune deosebită pe plan cultural. Sper ca pe lista câștigătorilor să se afle cât mai mulți dintre nominalizații de la Suceava”, a declarat dl. Constantin Harasim, Prefectul Județului Suceava.

La eveniment a fost prezent și celebrul regizor Mircea Drăgan. „Mă bucur foarte mult să fiu printre dumneavostră la un eveniment foarte important. Mă voi strădui să mă informez mai bine și să aflu mai multe despre oamenii pe care i-ați premiat. Vă felicit și promit că voi citi cu mare atenție revista și, cât îmi va fi în putință, și operele celor care au fost premiați. Le urez succes în etapele următoare ale acestei inițiative deosebite și, cred, unice în țară”, a afirmat Mircea Drăgan. Printre susținătorii nominalizaților suceveni s-a numărat dl. Cătălin Ioan Nechifor, Președintele Consiliului Județean Suceava.

Momentele artistice de la finalul evenimentului au fost susținute de interpretul de muzică folk Mihai Boicu și tenorul Sorin Ursan Delaclit. Gazda evenimentului a fost dna. Angela Zarojanu, Președintele Asociației SEVA, iar prezentatorul Galei jurnalista Adriana Dascălu Bulină (Televiziunea Intermedia Suceava).

Partenerii Galei Locale OAMENII TIMPULUI de la Suceava au fost: Instituția Prefectului - Județul Suceava, Asociația SEVA, Televiziunea Intermedia Suceava, Monitorul de Suceava, Librăria Cărturești, Florăria Mi Alma, Florăria Queen, NICHI Cristina Nichita, Ziarul de pe Net, Cronica de Fălticeni și Pedagogul.com. Mulțumiri speciale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava pentru găzduire.
Mai nouă Mai veche