Miercuri, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 22.40, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, aflat în timpul liber la volanul autoturismului personal, a observat pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava, o tânără care părea agitată şi care făcea semne disperate către maşini. Jandarmul a oprit, iar aceasta i-a relatat că tocmai a fost lovită cu pumnul în faţă de un bărbat care i-a smuls telefonul din mână şi poşeta de pe umăr. Imediat la locul respectiv a fost direcţionată o patrulă de jandarmi aflată în serviciu, care a constatat că persoana în cauză este în vârstă de 22 de ani și că are domiciliul în localitatea Stolniceni-Prăjescu din judeţul Iaşi.
Pe baza informaţiilor şi semnalmentelor furnizate de aceasta, jandarmii sosiţi la faţa locului l-au depistat în apropiere, într-o staţie de taxi, pe Ş. Andrei de 28 ani, din localitatea Mitocu Dragomirnei care, la vederea organelor de ordine, a încercat să fugă. Acesta a fost interceptat, iar asupra lui au fost găsite următoarele bunuri aparţinând victimei: un smartphone în valoare de aproximativ 800 lei, suma de 55 lei, o sticlă de parfum, un card bancar, cardul de sănătate, permisul de conducere şi actul de identitate. De asemenea, în apropiere au fost găsite, sub un autoturism, poşeta victimei precum şi portmoneul gol al acesteia.
Fiind întrebat cu privire la aceste bunuri, Ş. Andrei şi-a recunoscut fapta, motivând-o ca fiind săvârşită sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta, împreună cu bunurile găsite asupra sa şi documentele întocmite, a fost predat organelor competente în vederea aplicării măsurilor legale.
Compartimentul informare, relaţii publice şi cu publicul