Ministerul Culturii, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat luni, 9 noiembrie 2015, Gala Tezaure Umane Vii, manifestare care a încununat creația populară românească în cadrul programului omonim derulat în perioada 2014 – 2015, sub auspiciile UNESCO, organizație care aniversează anul acesta 70 de ani de existență.
Manifestarea a avut ca scop recunoașterea și promovarea creatorilor și păstrătorilor tradiției românești prin acordarea titlului onorific tezaur uman viu. Astfel, prin prisma acestui eveniment, unsprezece personalități au primit Diploma Tezaur Uman Viu 2014 – 2015. Printre aceștia s-au enumerat si cele două tezaure umane vii bucovinene, Vasile Ungureanu și Traian Davidean. Vasile Ungureanu, din Mălini, județul Suceava, este rapsod popular, virtuoz al fluierului mare păstoresc. Acesta conservă un repertoriu foarte valoros de melodii rituale pastorale, precum și de melodii de joc reprezentative pentru zona Fălticeni, dar și pentru nordul Moldovei. Este un strălucit povestitor înzestrat cu umor și un ascuțit simț de observație. Cel de-al doilea tezaur uman viu, care ne-a reprezentat zona a fost Bădița Traian Davidean, în vârstă de 91 ani, din Frătăuții Noi, meșter popular cojocar, care duce mai departe acest meșteșug încă de la vârsta de cincisprezece ani. A lăsat în urmă mai mulți ucenici, pe care i-a învățat să croiască și să coase bundițe, cheptare, cojoace și alte obiecte vestimentare.
Partea a doua a manifestării a constat într-o ceremonie impresionantă, care a avut loc la Palatul Cotroceni, sub înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, care a acordat personal medalia Meritul cultural pentru 37 de români care și-au dedicat viața păstrării și transmiterii elementelor de patrimoniu cultural imaterial – tradiții și obiceiuri, meșteșuguri, elemente care dau vigoare și originalitate creației populare. Printre aceștia au primit această înaltă distincție și alte două personalități bucovinene, Felicia Cuciurean din Bilca și Dorin Cocîrță din Fundu Moldovei, cărora le-a fost înmânată diploma de tezaur uman viu în anul 2013.
In urma documentaţiei întocmite de C.C.P.C.T., din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” în perioada 2013 – 2015, au obţinut titlul de tezaur uman viu, un număr de patru personalităţi ale satului bucovinean, aflându-ne astfel pe podium, ca şi număr de tezaure umane vii pe plan naţional.
Pentru următorii ani, Centrul Cultural „Bucovina” are în vedere să evalueze şi să propună şi alte dosare de candidatură pentru acest titlu onorific.
Obiectivele pe care le urmărește Programul Tezaure Umane Vii sunt înscrierea României, prin țările protagoniste ale mișcării mondiale de protecție și promovare a patrimoniului cultural imaterial și de individualizare a României prin arte, în contextul globalizării.

*

Etnograf Eutasia Rusu
*
Fotografiile au fost realizate de Eutasia Rusu