Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, la sfârşitul săptămânii trecute, 32.804 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 300.000 lei.
* Ieri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul PF Valea Vişeului a oprit în trafic, pe raza localităţii Valea Vişeului, un autoturism marca Audi, condus de un cetăţean român, de 50 ani, despre care existau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.
Pe timpul controlului, în portbagajul autoturismului, au fost descoperite într-un sac şi o plasă, mai multe pachete cu ţigări, fapt pentru care autoturismul şi persoana în cauză au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 4.400 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar la finalizarea cazului urmează a se lua toate măsurile legale ce se impun.
* Un alt autoturism folosit la transportul ţigărilor a fost identificat în trafic de poliţiştii de frontieră de la Sectorul PF Sighetu Marmaţiei, pe raza localităţii Rona de Sus.
Conducătorul autoturismului a ignorat semnalele regulamentare efectuate de către lucrătorii noştri, şi-a continuat deplasarea în mare viteză şi a virat pe o stradă laterală.
Echipajul poliţiei de frontieră a plecat imediat în urmărirea maşinii folosind semnalele acustice şi luminoase, iar la scurt timp autoturismul a fost descoperit abandonat. Din primele verificări a rezultat faptul că şoferul a pierdut controlul volanului şi a derapat în afara părţii carosabile, după care a abandonat maşina.
La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 5.494 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 48.600 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul inspectoratului în vederea continuării cercetărilor, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
* Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au descoperit în zona de competenţă şi ridicat în vederea confiscării aproximativ 30 de baxuri cu ţigări care conţineau cantitatea de 14.940 pachete de provenienţă ucraineană.
Ţigările a căror valoare se ridică la suma de 132.600 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
* Ieri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii de frontieră Straja, mai multe persoane care transportau mai multe colete, spre interiorul ţării.
Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a persoanelor şi deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor, lucrătorii noştri au folosit conform legii, armamentul din dotare, fiind trase 6 focuri de avertisment, în plan vertical.
Cei în cauză au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat şi împădurit, dar şi de întuneric, au fugit spre teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
În cadrul acţiunii, în zonă au fost descoperite mai multe colete ce conţineau cantitatea de 11.420 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 115.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
*La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret, jud. Suceava, împreună cu lucrătorii vamali, au depistat, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, în vârstă de 28 ani şi un cetăţean ucrainean în vârstă de 25 ani, călătorind cu două autoturisme înmatriculate în Ucraina.
Existând suspiciunea că aceştia transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunţit asupra maşinilor.
Cu această ocazie, sub bancheta din spate a uneia dintre maşini a fost descoperită cantitatea de 260 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, iar în celalalt autoturism au fost descoperite 190 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, ascunse într-o butelie de gaz.
Ambele persoane au fost sancţionate contravenţional de către organele vamale cu amendă în valoare de 5.000 lei fiecare, iar ţigările în valoare de 610 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
Purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei
Insp. pr. de poliţie Lungu Radu