Primăria Oraşului Broşteni, judeţul
Suceava, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă
determinată a funcţiei publice de execuție, temporar vacantă, de
inspector I, grad profesional principal, în cadrul Biroul Programe,
Achiziţii Publice, Resurse Umane şi Administrativ, din cadrul aparatului
de specialitate al primarului oraşului Broşteni.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice, administrative;
- vechime minimă în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice – 5 ani;
- abilităţi, calităţi, aptitudini necesare: iniţiativă şi creativitate, capacitate de adaptare la munca în echipă, efort intelectual, seriozitate.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 decembrie 2015: data limită pentru depunerea dosarelor;
- 15 decembrie 2015, ora 10:00, proba scrisă;
- 17 decembrie 2015: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăria Oraşului Broşteni, judeţul Suceava, telefon 0230/549786.