Cinci cetăţeni din Sri Lanka opriţi la frontiera de nord a României

Cinci cetăţeni din Sri Lanka opriţi la frontiera de nord a României

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au predat autorităţilor de frontieră din Ucraina cinci cetăţeni din Sri Lanka care au fost depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data de 27 decembrie a.c., la nivelul Sectorului P.F.Vicovu de Sus - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, lucrătorii noştri au depistat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, jud. Suceava, cinci persoane care se deplasau pe jos dinspre frontiera de stat către interiorul ţării şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanelor, ocazie cu care au constatat că acestea nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 27 şi 48 ani (o femeie şi patru bărbaţi).

Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar conform acordului încheiat cu Ucraina, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Mai nouă Mai veche