Seria activităților de la Biroul Francez închinate Sărbătorilor de iarnă continuă, și în această săptămână, atât miercuri, 9 decembrie, cât și joi, 10 decembrie.
Miercuri, 9 decembrie, începând cu ora 16:00, elevi ai Școlii Gimnaziale „Miron Costin” și ai Școlii Gimnaziale nr.1, din municipiul Suceava, îndrumați de prof. Cosmina Pelin și prof. Tamara Sabin, vor realiza o incursiune în jurul lumii pentru a ne dezvălui totul despre tradițiile legate de Sărbătoarea Sfântului Nicolae. Sub genericul Saint Nicolas – traditions vom călători, prin intermediul prezentărilor pregătite de micii francofoni suceveni, prin marile capitale ale lumii descoperindu-le în prag de Crăciun.
Și joi, 10 decembrie, rămânem cuprinși de magia Crăciunului, când, începând cu ora 17:30, elevii Colegiiilor „Mihai Eminescu” și „Petru Rareș”, coordonați de prof. Irina Melisch, Anca Zaharia și Teodora Greciuc ne invită la Noël-nachten – un Crăciun franco-german. Programul va cuprinde cântece de Crăciun și scenete („Moş Crăciun în închisoare”, „Fabrica de jucării”, „Moş Crăciun”) în interpretarea elevilor suceveni, atât în limba franceză cât și în limba germană.
Intrarea este liberă.