Punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspecții Iurniuc Ghiocel Radu, Comorițan Viorel, Herman Nicolae, Fercal Nicolae Adrian, Herman Ioan

Punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspecții Iurniuc Ghiocel Radu, Comorițan Viorel, Herman Nicolae, Fercal Nicolae Adrian, Herman Ioan
Prin ordonanţa din data de 30.12.2015 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecţii :

1. IURNIUC GHIOCEL-RADU, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
  • ameninţare, prev. şi ped. de art. 206 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că la începutul lunii iunie 2015, i-a adresat persoanei vătămate I. I., în mod indirect, în prezenţa unor martori, ameninţări cu moartea prin împuşcare;
  • nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă continuată, prev. şi ped. de art. 35 alin. 1 rap. la 342 alin. 1 C.P., constând în aceea că, cel puţin în datele de 26.10.2015, 27.10.2015 şi 25.11.2015 a deţinut şi purtat asupra sa, în mod ilegal, o armă letală de vânătoare şi muniţie aferentă acesteia;
  • uz de armă fără drept în formă continuată, prev. şi ped. de art. 35 alin. 1 rap. la 343 alin. 1 C.P., constând în aceea că, cel puţin în datele de 26.10.2015, 27.10.2015 şi 25.11.2015 a utilizat, în mod ilegal, o armă letală de vânătoare şi muniţie aferentă acesteia pentru a bracona prin împuşcare două exemplare de talie mare din specii de vânat;
  • braconaj cinegetic, prev. şi ped. de art. 42 alin. 1 lit. a din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că, cel puţin în noaptea de 26 spre 27.10.2015, precum şi în data de 25.11.2015 a recoltat prin împuşcare două exemplare de talie mare din specii de vânat, din areale de vânătoare situate pe raza comunei Vatra Moldoviţei;
  • transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea sau orice alte operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acestea, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, prev. şi ped. de art. 44 lit. d din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că, cel puţin începând cu data de 21.11.2015, a deţinut atât la domiciliul său cât şi în alte locaţii, un trofeu, vânat ilegal, constând într-o blană integrală, naturalizată, provenind de la un exemplar adult din specia urs, cu dimensiunile de aprox. 2 m lungime şi 0,90 m lăţime, pe care, în data de 13.12.2015, a comercializat-o unei persoane domiciliate pe raza judeţului Botoşani, cu suma de 7500 Ron;

2. HERMAN IOAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- tăinuire la braconaj cinegetic, prev. şi ped. de art. 270 alin.1 C.P. rap. la art. 42 alin. 1 lit. a din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că, alături de martorul IURNIUC MUGUREL-TOADER, în dimineaţa zilei de 25.11.2015, i-a acordat sprijin suspectului IURNIUC GHIOCEL-RADU, la solicitarea şi indicaţiile exprese ale acestuia, în vederea jupuirii, tranşării, transportării şi valorificării unui exemplar de talie mare dintr-o specie de vânat, braconat prin împuşcare cu o armă de foc deţinută ilegal de către suspectul IURNIUC într-un areal de vânătoare situat pe raza com. Vatra Moldoviţei;

- complicitate la infracţiunea de transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea sau orice alte operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acestea, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, prev. şi ped. de art. 48 C.P. rap. la art. 44 lit. d din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că în data de 13.12.2015, în jurul orelor 18:00, s-a deplasat la domiciliul suspectului HERMAN NICOLAE, din localitatea Paltinu, de unde a împachetat şi ridicat o blană integrală, naturalizată, provenind de la un exemplar adult din specia urs, cu dimensiunile de aprox. 2 m lungime şi 0,90 m lăţime, de provenienţă ilicită, aparţinând suspectului IURNIUC GHIOCEL-RADU, transportând-o la domiciliul acestuia din urmă, în scopul expres de a fi comercializată unei persoane domiciliate pe raza comunei Botoşana, jud. Suceava.

3. FERCAL NICOLAE-ADRIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la infracţiunea de braconaj cinegetic, prev. şi ped. de art. 270 alin.1 C.P. rap. la art. 42 alin. 1 lit. a din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că în noaptea de 26 spre 27.10.2015, i-a acordat sprijin suspectului IURNIUC GHIOCEL-RADU, la solicitarea şi indicaţiile exprese ale acestuia, în vederea transportării în condiţii cât mai discrete posibil a unui exemplar dintr-o specie de vânat, braconat prin împuşcare de către suspectul IURNIUC, pe o rută mai izolată, la o locaţie determinată, pentru a fi jupuit, tranşat şi valorificat.

4. HERMAN NICOLAE, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea sau orice alte operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acestea, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, prev. şi ped. de art. 48 C.P. rap. la art. 44 lit. d din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că în cursul lunii decembrie 2015, a depozitat la locuinţa sa o blană integrală, naturalizată, provenind de la un exemplar adult din specia urs, cu dimensiunile de aprox. 2 m lungime şi 0,90 m lăţime, despre care cunoştea faptul că este de provenienţă ilicită, aparţinând suspectului IURNIUC GHIOCEL-RADU, şi pe care la data de 13.12.2015, în jurul orelor 18:00, a predat-o suspectului FERCAL IOAN pentru a o duce la domiciliul suspectului IURNIUC GHIOCEL-RADU, în scopul comercializării către o persoană domiciliată pe raza jud. Botoşani.

5. COMORIŢAN VIOREL, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea sau orice alte operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acestea, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, prev. şi ped. de art. 48 C.P. rap. la art. 44 lit. d din Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, constând în aceea că, având calitatea de agent şef principal de poliţie ce îndeplineşte funcţia de şef al Postului de Poliţie Vatra Moldoviţei, jud. Suceava, l-a determinat cu intenţie pe IURNIUC GHIOCEL RADU, care a deţinut atât la domiciliul său cât şi în alte locaţii, un trofeu de vânat ilegal constând într-o blană integrală, naturalizată, provenind de la un exemplar adult din specia urs, cu dimensiunile de aproximativ 2 metri lungime şi 0,90 metri lăţime, în data de 13.12.2015, să o comercializeze unei persoane din com. Botoşana, numitul Robu Georgică, cu suma de 7.500 RON, acţionând astfel ca intermediar între făptuitorul IURNIUC GHIOCEL RADU şi cumpărător, identificat în persoana numitului Robu Georgică din com. Botoşana, sunându-l pe acesta, pentru a-i propune tranzacţia, cunoscând anterior că trofeul vânat ilegal se afla în posesia numitului Iurniuc şi stabilind detaliile esenţiale şi modalitatea concretă de desfăşurare a tranzacţiei, primind pentru contribuţia sa suma de 500 RON.

Faţă de inculpaţii Herman Ioan, Fercal Nicolae Adrian, Herman Nicolae şi Comoriţan Viorel , s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
Inculpatul Iurniuc Ghiocel Radu a fost prezentat Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpulung Mold., cu propunere de arestare preventivă, propunerea fiind admisă.
Punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă distinctă a procesului penal, care nu poate înfrânge sub nici o formă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii.



PRIM PROCUROR,
Constantin Steiciuc
Mai nouă Mai veche