Ţigări şi un vehicul în valoare totală de peste 45.000 de lei confiscate de poliţişti în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a infracţiunilor de contrabandă


Poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.
Astfel, în urma unei acţiuni organizate la nivelul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, au fost identificate două vehicule în care era transportată cantitatea de 26.700 bucăţi ţigarete de contrabandă. Ţigările, dar şi un vehicul în valoare de 6000 Euro au fost confiscate, două persoane fiind cercetate în cadrul unor dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.

* La data de 09.12.2015, ora 11.45, în urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii Secției 13 Poliției Rurală Bălcăuți au obținut informații cu privire la faptul că într-un autoturism sunt transportate ţigarete de contrabandă.
Au fost dispuse măsuri specifice pentru interceptarea și oprirea respectivului autovehicul, la ora 12.00 fiind observat deplasându-se pe DN2 din direcția Siret spre Suceava.
Un echipaj de poliţie, a procedat la urmărirea autoturismului, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, şi a reuşit oprirea vehiculului în zona unui drum comunal neclasificat.
Cu ocazia controlului autoturismului, a fost identificat şoferul, respectiv un bărbat de 35 ani, din municipiul Suceava. De asemenea, în portbagaj a fost identificată cantitatea de 1100 pachete cu țigarete de proveniență extracomunitară, conţinând 22.000 bucăţi ţigarete, în valoare totală de 15.400 lei.
Autoturismul, în valoare de 6000 Euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Siret, față de bărbatul de 35 de ani întocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă.

* Ulterior, în cadrul aceleaşi acţiuni, la ora 21.30, poliţiştii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au oprit pentru control pe D.J. 209 D, în localitatea Calafindeşti, un autoturism condus de un bărbat de 33 ani, din comuna Coțușca, judeţul Botoșani.
În urma controlului vehiculului s-a constatat că bărbatul deţinea şi transporta în mai multe sacoșe cantitatea de 235 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană extracomunitară, conţinând 4700 bucăţi ţigarete, în valoare de aproximativ 2.400 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,contrabandă”.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.
Mai nouă Mai veche