Acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice desfăşurate de poliţişti pe raza întregului judeţ

Acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice desfăşurate de poliţişti pe raza întregului judeţPoliţiştii au constatat 20 de infracţiuni la regimul silvic, au aplicat 131 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 90.000 lei şi au confiscat peste 120 mc material lemnos.

În perioada 26-28.01.2016, echipele mixte de control constituite din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a criminalităţii economice şi specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activitate legată de exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos. Acţiunea a vizat agenţii economici de pe raza judeţului Suceava, urmărindu-se identificarea celor săvârşesc ilegalităţi în domeniul achiziţiilor, prelucrării şi comercializării materialului lemnos cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului, constatându-se următoarele:
Au fost verificate 11 societăţi comerciale, fiind aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 52. 000 lei, toate la Legea 171/2010;
De asemenea, au fost confiscaţi 57,71 mc. lemn lucru răşinoase, în valoare de 8.000 lei.

Totodată, în aceeaşi perioadă poliţiştii Biroului de combatere a delictelor silvice şi poliţiştii formaţiunilor de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie rurală, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.
Au fost executate 135 de controale, fiind constatate 20 de infracţiuni la regimul silvic.
Au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, din care: 16 la Legea 171/2010, în valoare de 19.800 lei şi 101 la alte acte normative, în valoare de 21.915 lei.
În cadrul acţiunii au fost confiscaţi 67,11 mc, material lemnos, în valoare de 17.418 lei.

* La data de 28.01.2016, poliţişti din cadrul I.P.J. Suceava, i-au identificat pe patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, toţi din comuna Vama, care se deplasau cu un atelaj hipo încărcat cu material lemnos. Cu ocazia efectuării cercetărilor s-a constatat că aceştia au taiat ilegal 13 arbori, valoarea prejudiciului urmând a fi calculată de specialiştii silvici.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi sustragere de arbori, fapte prev. şi ped. de art. 107 şi 109 din Legea 46/2008.

* Poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava, împreună cu lucrători din cadrul O.S. Marginea, au identificat pe doi bărbaţi de 28 ani şi de 18 ani, ambii din comuna Suceviţa, care au tăiat şi sustras cinci arbori, producând o pagubă fondului forestier în valoare de 2098,98 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârsirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori şi sustragere de arbori,fapte prev.şi ped.de art. 107 alin 1 lit a si 109 alin 1 lit a din legea nr.46/ 2008.
În cauză a fost recuperată cantitatea de 2,84 mc lemn lucru răşinoase.

* La data de 27.01.2016, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava-Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu delegaţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi ai Ocolului Silvic Vama, au identificat în trafic, pe raza comunei Frumosu, un ansamblu rutier, care transporta material lemnos (lemn rotund răşinoase).
După legitimarea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 30 ani, domiciliat în com. Stulpicani, jud. Suceava, echipa de control a solicitat documentele de provenienţă şi însoţire a materialului lemnos, ocazie cu care conducătorul auto a declarat că nu deţine documente, materialul lemnos fiind achiziţionat de la persoane fizice de pe raza comunei Moldoviţa, sat Demăcuşa.
Autoutilitara a fost condusă la sediul depozitului Dragoşa, din cadrul O.S. Vama, în urma inventarierii de către specialiştii silvici, rezultând cantitatea de 40,32 m.c. lemn rotund răşinoase.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a şoferului pentru încălcarea prevederilor art. 19, alin. 1, lit. b, din Lg. 171/2010, cu amendă în cuantum de 5000 lei, iar materialul lemnos în valoare de aprox. 12.000 lei, a fost predat în custodie O.S. Vama.
Mai nouă Mai veche