În anul şcolar 2014-2015, la propunerea MECȘ şi IŞJ Suceava, au intrat în procesul de evaluare periodică 46 de unităţi de învăţământ în cadrul a două proiecte strategice ale ARACIP: „Sprijinirea școlilor pentru creșterea calității serviciilor educaționale”, ID 138879 şi „Educație de calitate în școlile din mediul rural”, ID 133316.
În urma vizitelor de evaluare externă, experţii ARACIP au propus calificative pentru fiecare dintre cei 43 de indicatori din standardele naţionale de calitate.
Conform evaluării iniţiale, 25 de unităţi şcolare din judeţ, prezentate în tabelul de mai jos, îndeplinesc standardele naţionale şi vor primi atestate de calitate valabile 5 ani:
La data de 30 iunie 2015, 21 de şcoli nu îndeplineau unul sau mai mulţi indicatori la nivel minimal obligatoriu (Satisfăcător). În cazul acestora, ARACIP a transmis notificări către I.Ş.J. Suceava şi, după caz, altor instituţii (Consiliilor Locale, Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Suceava) prin care s-a atenţionat asupra faptului că unităţile verificate nu îndeplinesc standardele naţionale la nivel minimal şi obligatoriu, conform HG nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de acreditare şi evaluare periodică.
În perioada 15-30 august 2015, precum şi în luna noiembrie 2015, unităţile de învăţământ din judeţ au avut posibilitatea de a transmite ARACIP dovezi de îmbunătăţire pentru aspectele apreciate ca neconforme în evaluarea iniţială.
La momentul actual, din cele 21 de şcoli care au avut în evaluarea iniţială unul sau mai mulţi indicatori evaluaţi cu NS (nesatisfăcător), 8 şcoli au remediat aspectele neconforme: Şcoala Gimnazială Sadova, Şcoala Gimnazială „G. Popadiuc” Rădăuţi, Şcoala Gimnazială Preuteşti, Grupul Şcolar Broşteni, Şcoala nr. 1 Iaslovăţ, Grădiniţa Specială Fălticeni, Şcoala Gimnazială Rădăşeni, Şcoala Gimnazială „D. Vatamaniuc” Suceviţa, iar documentaţia transmisă de două şcoli (Şcoala Gimnazială Calafindeşti, Şcoala Gimnazială „N. Stoleru” Baia) este încă în evaluarea ARACIP.
11 şcoli (Şcoala Gimnazială Bilca, Şcoala Gimnazială Udeşti, Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, Şcoala Gimnazială „D. Onciul” Straja, Şcoala Gimnazială Neagra Şarului, Şcoala Gimnazială Poiana Micului (Mănăstirea Humorului), Şcoala Gimnazială Botoşana, Şcoala Gimnazială Frătăuţii Vechi, Şcoala Gimnazială Hănţeşti, Şcoala Gimnazială Valea Moldovei, Şcoala Gimnazială Dorneşti) nu vor primi atestat ARACIP din următoarele motive:
- 4 şcoli - lipsă ASF (autorizaţie sanitară de funcţionare)
- 3 şcoli - lipsă ASFși nu au cabinet de consiliere psihopedagogică
- 1 şcoală - lipsă ASF şi aviz ISU
- 1 şcoală - lipsă ASF, lipsă aviz ISU, dotare TIC sub normative
- 1 şcoală - lipsă ASF, lipsă aviz ISU, nu are cabinet de consiliere psihopedagogică şi nu are protocol cu un medic de familie
- 1 şcoală - lipsă ASF, lipsă aviz ISU, nu are cabinet de consiliere psihopedagogică, dotare TIC sub normative, lipsa activităţii ştiinţifice a cadrelor didactice, deficienţe manageriale.
Conform Legii calităţii nr. 87/2006, unităţile şcolare care au obţinut cel puţin un calificativ NS nu primesc atestat de calitate, dar sunt monitorizate de IŞJ Suceava pentru îmbunătăţirea activităţii, aspect menţionat în art. 34, care prevede:
„(1) În condiţiile în care ARACIP, respectiv ARACIS, constată că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care avertizează furnizorul de educaţie şi acordă un termen de un an pentru aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale în vigoare.
(2) Pe baza unui nou raport de evaluare internă întocmit de furnizorul de educaţie, ARACIP, respectiv ARACIS, dispune o nouă evaluare externă.
(3) Dacă şi noul raport de evaluare externă este nefavorabil, Ministerul Educaţiei şi Cercetării dispune:
a) încetarea şcolarizării în cadrul programului respectiv de studii, începând cu anul I;
b) obligarea furnizorului de educaţie să elaboreze, în continuare, rapoarte anuale de evaluare internă a calităţii educaţiei pentru anii de studii pentru care continuă activitatea.
(4) Furnizorul de educaţie este obligat să se supună, după un termen de maximum 2 ani de la ultimul raport de evaluare nefavorabil, unei noi evaluări externe.
(5) Dacă şi acest al treilea raport de evaluare externă este nefavorabil, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează şi promovează, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv şcolarizarea în cadrul respectivului program şi se reglementează situaţia bazei materiale şi a studenţilor sau elevilor.”
Astfel, şcolile care nu vor primi atestat ARACIP conform raportului din iunie 2015 din cauza indicatorilor menţionaţi au posibilitatea să remedieze indicatorii evaluaţi cu nesatisfăcător într-un interval de un an/doi ani de la data evaluării.
Cele 11 şcoli care nu vor primi atestat ARACIP sunt în perioada de remediere (1 an) a indicatorilor la care au obţinut NS. Menţionăm că în cazul în care vor obţine cel puţin unul din calificativele: satisfăcător, bine, foarte bine sau excelent, şcolile vor primi atestatul ARACIP.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava,
Prof. Anuței Ioan Cezar, inspector școlar
Nr. crt.
|
Unitatea de învăţământ
|
Grădiniţa cu Program Normal "Voinicelul" Fălticeni | |
Grădiniţa cu Program Prelungit "Căsuta Piticilor" Gura Humorului | |
Grădiniţa cu Program Prelungit "Prichindel" Suceava | |
Grădiniţa Specială Fălticeni | |
Liceul Tehnologic "Mihai Eminescu" Dumbrăveni | |
Liceul Tehnologic "Nicanor Moroşanu" Pîrteştii de Jos | |
Liceul Tehnologic "Nicolai Nanu" Broşteni | |
Liceul Teoretic "Ion Luca" Vatra Dornei | |
Şcoala Gimnazială "Academician H. Mihăescu" Udeşti | |
Şcoala Gimnazială "Dimitrie Gusti" Fundu Moldovei | |
Şcoala Gimnazială "Dimitrie Onciul" Straja | |
Şcoala Gimnazială "Dimitrie Vatamaniuc" Suceviţa | |
Şcoala Gimnazială "George Tofan" Bilca | |
Şcoala Gimnazială "Gheorghe Popadiuc" Rădăuti | |
Şcoala Gimnazială "Hatmanul Sendrea" Dolheştii Mari | |
Şcoala Gimnazială "Ion Barbir" Capu Câmpului | |
Şcoala Gimnazială "Ion Lovinescu" Rădăşeni | |
Şcoala Gimnazială "Ion Muceleanu" Fîntîna Mare | |
Şcoala Gimnazială "Ion Suhane" Frumosu | |
Şcoala Gimnazială "Mihai Halunga" Hănţeşti | |
Şcoala Gimnazială "Nicolae Stoleru" Baia | |
Şcoala Gimnazială "Petru Comarnescu" Gura Humorului | |
Şcoala Gimnazială "Stefan Cel Mare" Cîrlibaba | |
Şcoala Gimnazială "Teodor V Stefanelli" Cîmpulung Moldovenesc | |
Şcoala Gimnazială Botoşana | |
Şcoala Gimnazială Calafindeşti | |
Şcoala Gimnazială Ciocăneşti | |
Şcoala Gimnazială Cornu Luncii | |
Şcoala Gimnazială Crucea | |
Şcoala Gimnazială Dorneşti | |
Şcoala Gimnazială Frătăutii Vechi | |
Şcoala Gimnazială Mănăstirea Humorului | |
Şcoala Gimnazială Neagra Şarului | |
Şcoala Gimnazială Nr 1 Iaslovăţ | |
Şcoala Gimnazială Nr 10 Suceava | |
Şcoala Gimnazială Nr 2 Marginea | |
Şcoala Gimnazială nr. 1 Bogdăneşti | |
Şcoala Gimnazială Pîrteştii de Sus | |
Şcoala Gimnazială Poiana Stampei | |
Şcoala Gimnazială Pojorîta | |
Şcoala Gimnazială Preuteşti | |
Şcoala Gimnazială Sadova | |
Şcoala Gimnazială Satu Mare | |
Şcoala Gimnazială Stroieşti | |
Şcoala Gimnazială Ulma | |
Şcoala Gimnazială Valea Moldovei |
În urma vizitelor de evaluare externă, experţii ARACIP au propus calificative pentru fiecare dintre cei 43 de indicatori din standardele naţionale de calitate.
Conform evaluării iniţiale, 25 de unităţi şcolare din judeţ, prezentate în tabelul de mai jos, îndeplinesc standardele naţionale şi vor primi atestate de calitate valabile 5 ani:
Nr. crt.
|
Unitatea de învăţământ
|
Grădiniţa cu Program Normal "Voinicelul" Fălticeni | |
Grădiniţa cu Program Prelungit "Căsuta Piticilor" Gura Humorului | |
Grădiniţa cu Program Prelungit "Prichindel" Suceava | |
Liceul Tehnologic "Mihai Eminescu" Dumbrăveni | |
Liceul Tehnologic "Nicanor Moroşanu" Pîrteştii de Jos | |
Liceul Teoretic "Ion Luca" Vatra Dornei | |
Şcoala Gimnazială "Dimitrie Gusti" Fundu Moldovei | |
Şcoala Gimnazială "Hatmanul Sendrea" Dolheştii Mari | |
Şcoala Gimnazială "Ion Barbir" Capu Câmpului | |
Şcoala Gimnazială "Ion Muceleanu" Fîntîna Mare | |
Şcoala Gimnazială "Ion Suhane" Frumosu | |
Şcoala Gimnazială "Petru Comarnescu" Gura Humorului | |
Şcoala Gimnazială "Stefan Cel Mare" Cîrlibaba | |
Şcoala Gimnazială "Teodor V Stefanelli" Cîmpulung Moldovenesc | |
Şcoala Gimnazială Ciocăneşti | |
Şcoala Gimnazială Cornu Luncii | |
Şcoala Gimnazială Crucea | |
Şcoala Gimnazială Nr 10 Suceava | |
Şcoala Gimnazială Nr 2 Marginea | |
Şcoala Gimnazială Pîrteştii de Sus | |
Şcoala Gimnazială Poiana Stampei | |
Şcoala Gimnazială Pojorîta | |
Şcoala Gimnazială Satu Mare | |
Şcoala Gimnazială Stroieşti | |
Şcoala Gimnazială Ulma |