Incendiu în comuna Bălcăuţi, 11 ianuarie 2016

Incendiu în comuna BălcăuţiIncendiu în comuna Bălcăuţi
11.01.2016, ora anunţării la 112 - 14:58

Militarii Gărzii de Intervenţie Siret şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu 5 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a afectat două gospodării din comuna Bălcăuţi.
La sosirea echipajelor, ardeau trei anexe gospodăreşti şi exista pericolul de propagare la casele de locuit şi la vecinătăţi.
La prima gospodărie au ars adăpostul de animale, o magazie şi o bucătărie, construcţie corp comun, pe aproximativ 200 de metri pătraţi. Au mai ars circa 5 tone de cereale, cherestea şi alte bunuri. Proprietarului, în vârstă de 81 de ani, şi soţiei acestuia, în vârstă de 85 de ani, li s-a acordat primul ajutor medical de către echipajul de pompieri paramedici SMURD, deoarece au suferit atac de panică. Ulterior, cei doi au refuzat transportul la o unitate spitalicească.
La a doua gospodărie, au ars acoperişul adăpostului de animale pe 150 de metri pătraţi şi un perete portant, pe 30 de metri pătraţi. Flăcările au afectat şi alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de conductori electrici cu improvizaţii.
Pompierii au salvat casele de locuit, anexe şi o gospodărie aflată în imediata apropiere.
La ora transmiterii informaţiilor (16:50), pompierii militari lucrau pentru lichidarea ultimelor focare.

plt.adj. Alin Găleată
purtător de cuvânt ISU Suceava
Mai nouă Mai veche