Casa de Cultură Gura Humorului vă invită sâmbătă, 13 februarie 2016, ora 19 la un spectacol de excepție.
Spectacolul “Absolut!” este o lectură cu un ochi proaspăt a unui text din copilărie. Povestea “Ivan Turbincă”, scrisă de ghiduşul Ion Creangă, este remixată de regizorul iubitor de basme Alexandru Dabija şi reinterpretată de mereu uimitorul actor Marcel Iureş.
Cine se zbate în depresii de tot soiul poate face cu încredere un tratament-şoc cu acest spectacol atât de nebun şi de amuzant că îţi ia tristeţile cu mâna şi le aruncă departe. Marcel Iureş în acest one-man show dă în clocot de atâta talent şi umor şi te trimite la finalul spectacolului să ştergi praful de pe cartea cu poveştile lui Creangă şi să te apuci să le citeşti cu ochiul adultului de acum.
Biografie:
Marcel Iureş este absolvent al Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică din Bucuresti, promoţia 1978. Marcel Iureş a debutat pe scena teatrului Bulandra în piesa “Ferma”. Din 1978 până în 1981 a fost angajat al Teatrului Naţional Cluj, unde a jucat în piese precum “Afară în faţa uşii” şi “Perşii”. În paralel, Marcel Iureş a primit primul său rol de cinema, Franz Lizt, din filmul “Vis de ianuarie” (regia Nicolae Opriţescu). În anii ’80, Marcel a jucat atât la Bulandra cât şi la Odeon iar dintre rolurile din această perioadă amintim trei dintre cei mai importanţi eroi shakespearieni, Hamlet, Henric al IV-lea şi Richard al III-lea. În paralel, actorul şi-a continuat cariera cinematografică cu roluri în filmele “Artista, dolarii si ardelenii” şi “Să mori rănit din dragoste de viaţă” (r. Mircea Veroiu), “Domnişoara Aurica” şi “Cei care plătesc cu viaţa” (r. Şerban Marinescu), “Un bulgare de humă” (r. Nicolae Mărgineanu), “Balanţa” şi “O vară de neuitat” (r. Lucian Pintilie).
Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul “Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu. După un mic rol în “Interviu cu un vampir” (r. Neil Jordan), alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial pentru plotul filmului în “Misiune imposibilă” (r. Brian De Palma), tot cu Tom Cruise şi trei roluri principale, în “Pacificatorul” (r. Mimi Leder), cu Geroge Clooney şi Nicole Kidman, “Războiul lui Tom Hart” (r. Gregory Hoblit), cu Colin Farrell şi Bruce Willis şi “Layer Cake” (r. Matthew Vaughn), cu Daniel Craig. Dintre filmele sale cele mai recente amintim “Piraţii din Caraibe: La capătul lumii” (r. Gore Verbinski), “Tinereţe fără tinereţe” (r. Francis Ford Coppola) sau “Călătoria lui Gruber”.
În stagiunea 1992-1993, Marcel Iureş a fost nominalizat la premiul UNITER pentru rolul principal din spectacolul “Richard III”; în 1998 şi 2001 a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolurile din “Richard al II-lea” şi, respectiv, “Creatorul de teatru”; în 2003 a prmit premiul UNITER de excelenţă pentru fondarea Teatrului Act – catalizator al mişcării teatrale independente; în 2009 a primit premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru cel mai bun rol masculin din spectacolul “Acasă la tata” de Mimi Brănescu.
Din 2004 este preşedintele Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul.
Marcel Iureş a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.
Din 1995, Marcel Iureş este preşedinte al Fundaţiei Culturale Artistice Teatrul ACT.
Performanţele sale artistice în domeniul teatral sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) şi în teatrul radiofonic naţional.
Este preşedintele Festivalului Internaţional de Film Independent “Anonimul” din anul 2004.
În 2006, a dublat în limba română vocea lui Doc Hudson, în producţia “Maşini”.
Filmografie:
- Tatăl fantomă (2011) – Robert Botto
- Bunraku (2010) -seful poliţiei
- În derivă (2010) Andrei Poenaru
- Mănuşi Roşii – dr. Ghiosdan
- Călătoria lui Gruber (2009)- Doctor Gruber
- The Philanthropist (2009)
- Thick as Trieves (Hoţi de onoare) 2009
- Logodnicii din America (2007)
- Pirates of the Caribbean (2007) – căpitanul Chevalle
- Youth Without Youth- Tinereţe fătă bătrâneţe (2007)
- Goal (Gool 2005 )- Erik Sundstrom
- Isolation (2005) John Project W (2005)
- The Cave (2005)
- Layer Cake (Prins la înghesuială) 2004
- The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea (2004) – Generalul Foestling
- 3 păzeşte – Şefu (2003)
- Harts s War (Războiul lui Tom Harts) 2002
- The Elite (2001)
- Faimosul Paparazzo (1999 )
- The Peacemaker- Pacificatorul (1997) – Dusan Gavrich
- Misiune: Imposibilă (1996) – Alexander Golitsyn
Roluri în teatru
La Teatrul Bulandra
– recită în “Poezia muzicii tinere”, spectacol realizat de Florian Pitiş (1981);
– Arhiepiscopul Sharon în “Cabala Bigotilor” de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu
– Garcin în “Cu uşile închise” de Jean- Paul Sartre, regia Mihai Mănuţiu
– Tom în “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williamns, regia Ioan Taub (1982)
– Horatio în “Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985);
– Contele în “Uriaşii Munţilor” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1986)
– în “A treia ţeapă” de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru (1987)
– Contele în “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Pittiş Lope de Vega (1988);
– Lysander în “Visul unei nopţi de vară” de William Shalespeare, regia liviu Ciulei (1991)
– Beckman în “Afară în faţa uşii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Mănuţiu (1991);
– Versinin în “Trei surori” de anton Cehov, regia alexandur Darie (1995)
– Hamlet în “Hamlet” de William Shakespeare, regia Liviu ciulei (2000)
– Henric IV în “Henric IV” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (2005)
La Teatrul Odeon:
– Richard III în “Richard al III-lea de William Shakespeare, regia Mihai Mănuţiu (1993);
– Chiriac în “O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Mănuţiu (1998);
– Boca în “Camera de Hotel” de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija (2008)
La Teatrul Naţional
– Richard II în “Richard II” de William shajespeare, regia Mihai Mănuţiu (1996).
La Teatrul de comedie
– Nae Caţavencu în “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija (2011).
La Teatrul Act:
– “Omor în catedrală” după T.S. Eliot, regia Mihai Mănuţiu (1995).
– “Cetatea Soarelui” de Tommaso Campanellia, rgia Mihai Mănuţiu (1998);
– “Tovarăse Frankenstein, conducător iubit!”, regia Mihai Mănuţiu )1999);
– Spectacolele “Arta” de Yasmina Reza şi “Oscar” de Claude Manier, în regia lui Alice Barb (decembrie 2000);
– Bruscon în “Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard,, regia Alexandru Dabija (2001);
– Krapp în “Ultima bandă a lui Krapp”, după Samuel Beckett, regia Alexandru Dabija (2003);
– Martin în “Capra sau Cine e Sylvia?” de Edward Albee, regia alexandru Dabija (2007);
– Tatăl lui Robert în “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija (2009).
– Ivan în “Absolut!” după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (2011)
Premii, Nominalizări
- Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1992-1993), pentru rolul din spectacolul „Richard III” de W. Shakespeare;
- Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1997-1998), pentru rolul titular din spectacolul”Richard al II-lea” de W. Shakespeare;
- Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 2000-2001), pentru rolul Bruscon din spectacolul”Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard;
- Premiul UNITER de excelenţă (stagiunea 2002-2003): Marcel Iureş, fondatorul Teatrului Act – catalizator al mişcării teatrale independente;
- Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană (2009) pentru cel mai bun rol masculin, pentru rolul tatăl lui Robert din spectacolul Acasă la tata de Mimi Brănescu.
- Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la FESTIVALUL COMEDIEI ROMÂNEŞTI – festCO, ediţia a X-a, (2012) pentru rolul Caţavencu din spectacolul “O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie şi pentru one-man show-ul din spectacolul “Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă”, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act.
- Nominalizare British Theatre Awards în TNA – Manchester şi Manchester Evening Awards.
Pentru relații suplimentare vă rugăm să sunați la nr de telefon: 0730 650743, 0745 812271