Persoane bănuite de comiterea de furturi şi tâlhării încarcerate în arestul IPJ Suceava

Persoane bănuite de comiterea de furturi şi tâlhării încarcerate în arestul IPJ Suceava* La data de 15.01.2016, bărbatul de 33 de ani, din comuna Hănţeşti, reţinut pentru comiterea a trei infracţiuni de tâlhărie calificată, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, instanţa de judecată dispunând arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Cel în cauză a fost reîncarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

* La data de 15.01.2016, în continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava în cauză din 14.01.2016, privind tentativa de furt din anexa locuinţei unei femei de 54 de ani din municipiul Suceava, faptă comisă de un bărbat de 42 de ani din orașul Cajvana, în urma probării activităţii infracţionale, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Având în vedere antecedentele penale ale acestuia şi gravitatea faptei comise, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Suceava, instanţa de judecată dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
În baza mandatului de arestare, bărbatul de 42 de ani a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Mai nouă Mai veche