Poliţişti judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi poliţiştilor din cadrul secţiilor de poliţie, au desfăşurat acţiuni în vederea localizării şi reţinerii unor persoane urmărite în temeiul legii.
În urma acţiunii, două persoane posesoare de mandate europene de arestare au fost localizate, fiind reţinute şi introduse în Arestul IPJ Suceava.
* La 07.01.2016, începând cu ora 06.00 a fost organizată o acţiune cu efective sporite pentru localizarea şi reţinerea unor persoane împotriva cărora autorităţile judiciare din Franţa şi Germania au emis mandate europene de arestare.
În urma activităților desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de Procuratura Landshut – Germania la data de 27.11.2015, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din comuna Slatina, jud. Suceava. În sarcina acestuia, autorităţile judiciare germane au reţinut săvârşirea mai multor furturi în perioada februarie – martie 2015, pe teritoriul statului german.
În urma activităţilor investigative desfăşurate, urmăritul a fost localizat pe raza localităţii, imobilizat şi reţinut.
Acesta a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.
* De asemenea, în cadrul aceleiaşi acţiuni, a fost localizat şi reţinut şi un alt bărbat din judeţul Suceava, posesor de mandat european de arestare. Pe numele bărbatului de 42 de ani din comuna Dorneşti, jud. Suceava, Curtea de Apel Aix – en – Provence Nice, a emis la data de 07.12.2015 un mandat european de arestare, în sarcina acestuia reţinându-se comiterea mai multor furturi în bandă organizată, comise în perioada iulie – august 2013 la Roquette sur Var.
Bărbatul a fost imobilizat şi reţinut de poliţişti, pe raza localităţii de domiciliu, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.