Articole vestimentare contrafăcute

Articole vestimentare contrafăcute

Luni, 8 februarie a.c., în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a depistat, pe raza localităţii Ipoteşti, trei bărbaţi care ofereau spre vânzare articole vestimentare inscripţionate cu numele unor mărci renumite şi care erau susceptibile de a fi contrafăcute.

Articolele de îmbrăcăminte se aflau în portbagajul unui autovehicul cu care cele 3 persoane s-au deplasat în mai multe zone ale localităţii cu scopul de a le comercializa.

În urma legitimării acestora, jandarmii au constatat că bărbaţii au domiciliul în comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava şi că au vârsta de 23, 24 şi respectiv 42 de ani. În portbagajul maşinii au fost găsite un număr de 42 de articole vestimentare ( 7 costume, 24 de cămăşi, 11 perechi pantaloni).

În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Persoanele în cauză au fost predate, împreună cu articolele vestimentare găsite asupra lor, serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.


Compartiment Informare şi Relaţii Publice
Mai nouă Mai veche