Buletin de presă, 2 februarie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 2 februarie 2016 - IPJ SuceavaDosar penal la regimul rutier

La data de 01.02.2016, ora 17.15, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DN 17B, în comuna Dorna Arini, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

La data de 01.02.2016, ora 12.40, o patrulă din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata, a oprit pentru control pe DJ 208D, pe raza localităţii Mitocu Dragomirnei, autoutilitara condusă de un bărbat de 39 de ani din municipiul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente de proveniență și transport pentru cei 2 m.c. lemn de foc de esență molid.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 300 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Adâncata.


Fapte de natură penală cercetate de poliţişti

* La data de 01.02.2016, ora 10.15, Poliţia municipiului C-lung Moldovenesc a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” de o localnică de 66 de ani, despre faptul că, în noaptea de 31.01./01.02.2016, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul lipsei unui sistem de pază și alarmare, în noaptea de 31.01./01.02.2016 prin spargerea unui geam, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa părții vătămate și au sustras bijuterii în valoare de 5.200 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

* La data de 01.02.2016, ora 17.00, Poliția orașului Siret a fost sesizată despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute au sustras geanta unei femei de 59 de ani, din comuna Zamostea, în timp ce aceasta se afla într-o unitate medicală din orașul Siret.
În urma activităților întreprinse, poliţiştii au stabilit faptul că, poșeta a fost sustrasă de o femeie de 47 de ani, din comuna Dornești, aceasta fiind identificată pe o stradă din orașul Siret.
Bunurile sustrase în valoare de circa 250 lei au fost identificate asupra acesteia, fiind restituite persoanei vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 01.02.2016, ora 20.05, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U 112”, despre faptul că, un bărbat de 49 de ani, din oraşul Salcea, angajat al unei societăţi comerciale din municipiul Suceava, a suferit un accident de muncă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 01.02.2016, în jurul orei 19.50, fiind planificat de serviciu, după ce a reparat o defecțiune la un utilaj, la coborârea scărilor metalice, bărbatul de 49 de ani a alunecat, s-a dezechilibrat şi a căzut pe scări, suferind leziuni la un picior.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Reprezentanții societății au sesizat I.T.M. Suceava despre producerea incidentului.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: ,,neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, ”nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi ”vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche