Dosare penale la regimul rutier
* La data de 29.01.2016, ora 19.31, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 174, pe raza comunei Dorna Candrenilor, autoturismul condus de un localnic de 64 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
* La data de 30.01.2016, ora 09.10, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe strada Victoriei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 55 de ani.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să se supună testului cu aparatului etilotest, însă bărbatul a refuzat, atât testarea cât și însoţirea agenţilor de poliţie la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
* La data de 30.01.2016, ora 17.55, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la faţa locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul, un localnic de 44 de ani, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
Conducătorul auto de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 30.01.2016, ora 20.30, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe strada Botoșanilor din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, localnic.
În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că, tânărul posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autoturismul.

* La data de 30.01.2016, ora 22.40, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipoteşti, a oprit pentru control pe DC 89, pe raza comunei Udeşti, autoturismul condus de un localnic de 33 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 31.01.2016, ora 01.48, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe raza comunei Dolhești, pe DJ 208, la intersecția cu DJ 208E, autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Cornu Luncii.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 31.01.2016, în jurul orei 02.20, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus și a Postului de poliţie Ulma aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Calea Cernăuţi, din oraşul Vicovu de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, ocazie cu care, conducătorul auto a oprit în afara părţii carosabile, a coborât din autoturism pe partea din dreapta-faţă, iar la volanul acestuia a trecut prin interiorul autoturismului, o altă persoană de sex masculin, ce se afla pe scaunul din stânga şoferului, autoturismul fiind prevăzut cu volan pe partea dreaptă.
Tânărul care a condus autoturismul a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 18 ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânărului de 18 ani i s-a solicitat să fi testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, în prezenţa medicului de gardă, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” şi ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluţionat procedural.
* La data de 31.01.2016, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe strada Calea Unirii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Hănţeşti.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
* La data de 29.01.2016, ora 11.20, în timp ce conducea atelajul hipo într-o pantă, în afara oraşului Solca, pe fondul neatenției, un bărbat de 31 de ani, din localitate, s-a răsturnat cu căruța în șanțul din partea dreaptă a părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 29.01.2016, ora 20.10, în timp ce conducea autoutilitara, pe DN 17, pe raza oraşului Frasin, un bărbat de 47 de ani, din județul Botoşani, a surprins şi acroşat ușor un localnic de 43 de ani, angajat regulamentar în traversarea părţii carosabile pe marcajul pietonal semnalizat cu indicatoare şi marcaje rutiere.
Cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 30.01.2016, ora 10.45, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat de 65 de ani, din comuna Vereşti, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un localnic de 74 de ani, aflat în depăşirea sa.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a două femei, una de 62 de ani şi cealaltă de 65 de ani, ambele din municipiul Suceava, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 74 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 30.01.2016, în jurul orei 15.45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209G, în localitatea Straja, un tânăr de 22 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a surprins şi accidentat mortal un localnic de 85 de ani, care, în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă, s-a angajat în traversarea drumului public fără să se asigure corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fapte de natură penală cercetate de poliţişti
* La data de 29.01.2016, ora 04.00, Secţia 14 Poliţie Rurală Vama a fost sesizată de un bărbat de 32 de ani din comuna Vama, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras carburant din autotren.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 28.01.2016, bărbatul a parcat ansamblul auto în parcarea aflată vis-a-vis de un popas turistic din comuna Vama și s-a deplasat la domiciliu pentru a se odihni, iar a doua zi, în jurul orei 03.20, când a avut intenţia să plece în cursă, a constatat faptul că, sistemul de închidere al rezervorului este forțat și din interior lipsesc circa 250 litri de motorină în valoare de 1.100 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
* La data de 29.01.a.c., ora 20.15, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată despre faptul că, la un autoturism parcat pe raza localității, a izbucnit un incendiu.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul este utilizat de un bărbat de 27 de ani, din localitate, care a stins incendiul cu ajutorul unui stingător cu praf și cu apă.
Specialiştii I.S.U. Rădăuți sosiți la fața locului au stabilit faptul că, incendiul a fost provocat prin aruncarea în interior a unui recipient din plastic în care se afla combustibil și aprinderea acestuia cu un fitil improvizat.
În urma incendiului au fost afectate tetierele de la scaunele din față, tapițeria plafonului și parbrizul, prejudiciul fiind estimat la circa 2.000 de euro, autoturismul fiind asigurat CASCO.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
* La data de 30.01.2016, ora 13.30, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, persoane necunoscute au sustras bunuri din sediul unui Ocol Silvic privat situat în comuna Baia.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei de 30.01.2016, în jurul orei 12.30, persoane necunoscute au pătruns în curtea Ocolului Silvic și au distrus parbrizul autoturismului ce aparține unui bărbat de 65 de ani din municipiul București, proprietar al unei suprafețe de pădure, după care mai multe geamuri ale imobilului și din interior au sustras un monitor LCD, prejudiciul total creat în urma săvârșirii infracțiunilor fiind de aproximativ 2.400 lei.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, autorul faptelor a fost identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani, din comuna Baia, la domiciliul căruia a fost găsit monitorul sustras, bun ce a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt calificat” și ”distrugere”, ce va fi soluționat procedural.
Acţiuni şi controale executate de poliţişti
* La data de 28.01.2016, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii evenimentelor rutiere cu implicarea pietonilor şi a celor ce nu acordă prioritate la trecerile pentru pietoni.
În cadrul acţiunii au fost constatate 4 infracțiuni, au fost aplicate 173 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.915 lei, din care 55 față de pietoni, totodată au fost reţinute 13 permise de conducere, din care 8 pentru neacordare prioritate pietoni și 5 alte cauze şi retrase 9 certificate de înmatriculare.
Exemple:
- Un tânăr de 28 de ani, din orașul Frasin, a condus autoturismul pe str. Petru Rareş, din municipiul Suceava și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj.
- Un bărbat de 50 de ani, din municipiul Suceava a condus autoturismul pe B-dul George Enescu, din localitate și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj.
* În zilele de 28.01./29.01.2016, Poliția municipiului Suceava, a organizat și desfăşurat o acțiune în sistem integrat pe raza de competență, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea faptelor de furt, a actelor de comerţ neautorizat, siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, precum şi prevenirea şi combaterea altor fapte antisociale. În cadrul acţiunii au fost verificate 69 unităţi comerciale și obiective asigurate cu pază, au fost aplicate 67 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.110 lei, au fost confiscate bunuri in valoare de 1.700 lei. În cadrul aceleiaşi acţiuni au fost reţinute 4 permise de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
O femeie de 51 de ani, din municipiul Suceava, a fost identificată de polițiști în zona Orizont din localitate, care comercializa 53 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană fără documente legale.
Țigările în valoare de 530 lei au fost ridicate, iar femeia a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr.12/1990.