Vă propunem o întâlnire memorabilă, poate unică în viață, cu unul dintre cei mai mari actori români ai tuturor timpurilor, actorul de teatru, de film și de televiziune, Marcel Iureș.
În data de 12 februarie, la ora 18, în cadrul unei noi ediții a Cafenelei Artelor, în sala Radu Bercea a Casei de Cultură, ca un preambul al spectacolului ”Absolut”, din ziua ulterioară, marele actor se va dezvălui celor ce vor să-l cunoască, într-o discuție de la egal la egal, mediată de regizorul Naționalului ieșean, Ovidiu Lazăr.
Spectacolul ”Absolut” este o aventură a cunoașterii sinelui și o aprofundare a condiției umane, aventură destinată tuturor vârstelor, dar mai ales o experiență estetică și cognitivă pe care n-o poate rata niciun intelectual al comunității humorene.