Fonduri europene

Fonduri europenePlanul de acţiuni pe anul 2016, la nivelul judeţului Suceava, pentru îndeplinirea obiectivelor derivate din Programul de Guvernare 2016


Capitolul 10 - FONDURI EUROPENE



Nr. crt.
Obiectiv / acţiune
Entitate implicată
Responsabil
Termen de finalizare
1.
Gestionarea fondurilor externe nerambursabile
1.1
Diseminarea informaţiilor şi acordare de consultanţă privind instrumentele de finaţare potenţialilor beneficiari – autorităţi ale administraţiei publice locale, ONG –uri şi tuturor celor interesaţi în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor structurale aferente exerciţiului bugetar 2014 - 2020
Instituţia Prefectului –judeţul Suceava
Serviciul dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi publice
2016
1.2
Menţinerea unui dialog permanent între instituţiile responsabile cu promovarea surselor de finanţare şi implementarea proiectelor - ministere -Autorităţi de manangement
Instituţia Prefectului –judeţul Suceava
Serviciul dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi publice
2016
1.3
Îndrumarea şi sprijinirea serviciilor publice deconcentrate pentru promovarea de proiecte cu finanţare europeană
Instituţia Prefectului –judeţul Suceava
Serviciul dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi publice
2016
1.4.
Monitorizarea modului de implementare a proiectelor şi a utilizării fondurilor europene de către autorităţile publice
Instituţia Prefectului –judeţul Suceava
Serviciul dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi publice
2016
1.5.
Verificarea cererilor de finanţare din cadrul FEADR, a eligibilităţii şi conformităţii şi monitorizarea investiţiilor FEADR
OJFIR
SAFPD
2016
1.6.
Verificarea cererilor de finanţare din cadrul FEADR, a eligibilităţii şi conformităţii şi monitorizarea investiţiilor FEADR pentru GAL+uri
OJFIR
SLINA
2016
1.7.
Realizarea de acţiuni de promovare program FEADR şi PNDR 2014 - 2020
OJFIR
SAFPD/SLINA
2016
2.
Gestionarea fondurilor nerambursabile (Finalizare proiecte aflate în implementare)
2.1
Reabilitarea Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie a acesteia
Direcția managementul proiectelor
Director executiv
30.06.2016
2.2
Medicină în situaţii şi ocazii de urgenţă – răspuns prompt la provocările transfrontaliere
Direcția managementul proiectelor
Director executiv
18.03.2016
2.3
Îmbunătăţirea situaţiei ecologice a bazinelor Prutului şi Nistrului prin îmbunătăţirea sistemelor de epurare a apelor uzate din Cernăuţi şi Drochia
Direcția managementul proiectelor
Director executiv
30.06.2016
2.4
Folosirea experienţei europene în combaterea eroziunii solului
Direcția managementul proiectelor
Director executiv
23.03.2016
2.5
O clădire de patrimoniu-muzeu pentru mileniul III
Direcția managementul proiectelor
Director executiv
30.06.2016
3.
Pregătirea dosarelor în vederea promovării la finanțare nerambursabilă din fonduri structural a unor proiecte de interes județean
3.1
Pregătirea unor proiecte de interes judeţean în vederea accesării de fonduri nerambursabile aferente programării 2014-2020
Direcția managementul proiectelor
director executiv
31.12.2016
4.
Asigurarea sustenabilității proiectelor finanțate din fonduri structurale
4.1
Reabilitarea Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie a acesteia
Direcția managementul proiectelor
director executiv
30.06.2021
4.2
O clădire de patrimoniu-muzeu pentru mileniul III
Direcția managementul proiectelor
director executiv
30.06.2021
4.3
Modernizarea DJ 178, Ilişeşti – Ciprian Porumbescu, km 36+150.00-44+000.00, judeţul Suceava Direcția managementul proiectelor
director executiv
26.07.2020
4.4
Implementarea de soluţii e-guvernare la nivelul a 15 UAT-uri din Judeţul Suceava I Direcția dezvoltare și relații cu instituțiile publice
director executiv
26.10.2020
4.5
Implementarea de soluţii e-guvernare la nivelul a 15 UAT-uri din Judeţul Suceava III Direcția dezvoltare și relații cu instituțiile publice
director executiv
31.12.2020
4.6
Modernizare DJ 177 Poiana Micului – Sucevița, km 10+000-20+875”
Direcția managementul proiectelor
director executiv
07.11.2017
4.7
Modernizare DJ 209D, km 21+500 - 48+650, Dărmăneşti - Calafindeşti – Siret
Direcția managementul proiectelor
director executiv
26.02.2016
4.8
Modernizare DJ 175B (reclasat din DC 90A, în baza H.G. 540/2000), km. 0+000 - 15+800, Pojorâta – Rarău
Direcția managementul proiectelor
director executiv
27.02.2017
4.9
Modernizare DJ 290, Salcea - Vereşti - Roşcani, km 0+000 - 13+000; 17+000 - 22+225
Direcția managementul proiectelor
director executiv
26.02.2016
4.10
Modernizare DJ 208 S, Dolhasca-Probota, km 0+000-8+000
Direcția managementul proiectelor
director executiv
26.02.2016
4.11
Modernizare, dezvoltare și echipare ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Direcția managementul proiectelor
director executiv
08.02.2018
4.12
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică
Direcția dezvoltare și relații cu instituțiile publice
director executiv
29.05.2017
4.13
Pelerin în Bucovina
Direcția managementul proiectelor
director executiv
29.10.2016
4.14
Hora în Bucovina
Direcția managementul proiectelor
director executiv
29.10.2016
4.15
Paștele în Bucovina
Direcția managementul proiectelor
director executiv
29.10.2016
4.16
Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava 2011-2020
Direcția dezvoltare și relații cu instituțiile publice
director executiv
09.09.2016






Mai nouă Mai veche