Occhipinti Rosario - omor, instigare la distrugere calificată

Occhipinti Rosario - omor, instigare la distrugere calificatăPurtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul OCCHIPINTI ROSARIO, aflat în stare de reţinere, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de omor şi instigare la distrugere calificată, şi au solicitat Tribunalului Suceava arestarea preventivă a acestuia pentru o perioada de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că:

În cursul lunii septembrie 2014 inculpatul Occhipinti Rosario l-a instigat pe numitul Barbu Ionel să incendieze garsoniera persoanei vătămate C. M., imobil situat în mun. Suceava, jud. Suceava, oferindu-i acestuia o sumă de bani pentru săvârşirea infracţiunii. Astfel, în noaptea de 20/21.09.2014, în jurul orei 01:00, Barbu Ionel ajutat de S. C., a aruncat pe fereastra întredeschisă, de la camera locuinţei mai sus menţionate, un recipient cu lichid inflamabil având fitilul aprins şi coroborat cu acumularea de gaz ca urmare a pierderilor de gaze de la butelia care alimenta aragazul, s-a produs o explozie în urma căreia bunurile din interior au ars în proporţie de 95%.

În urma incendiului au fost afectate mai multe locuinţe din scara blocului, valoarea totală a prejudiciului material cauzat fiind estimată la suma de 109.100 lei.

De asemenea, în urma incendiului produs, numitul Barbu Ionel a suferit arsuri prin flacără – explozie, gradul II-III pe aproximativ 43% din suprafaţa corporală. Acesta a fost transportat de către inculpatul Occhipinti Rosario şi S. C., cu un autoturism proprietate privată, la Spitalul Municipal Adjud unde a fost internat după aproximativ 2 ore şi 20 minute de la producerea arsurilor, cu rea-intenţie nefiind internat la cea mai apropiată unitate medicală (implicit Spitalul Judeţean Suceava). La data de 29.09.2014 Barbu Ionel a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, moarte ce s-a datorat insuficienţei funcţionale multiple organo-sistemice survenită în urma arsurilor suferite.

La formularea propunerii de luare a măsurii preventive a arestului s-a avut în vedere periculozitatea deosebită a inculpatului, modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunile, precum şi faptul că s-a sustras urmăririi penale. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, respectiv că prin transportarea victimei pe o distanţă de aproximativ 200 km cu o maşină în condiţii total improprii transportului unei persoane accidentate, aceasta ar putea să decedeze. Deşi nu a urmărit ca victima să moară, a acceptat această posibilitate. În acest sens, a abandonat victima în faţa Spitalului Municipal Adjud, după care şi-a continuat drumul în direcţia Bucureşti, părăsind ulterior teritoriul României.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


PRIM PROCUROR,
Lucian Stănescu

purtător de cuvânt,
PROCUROR,
 Maria Cristina CIORNEI
Mai nouă Mai veche