În ziua de 4 februarie 2016, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a procedat la validarea candidaților aleși în consiliile facultăților, Senat, Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat și pentru funcția de Rector. Cu excepția Consiliului Facultății de Litere și Științe, pentru care au fost reluate alegerile din cauza numărului insuficient de candidați, au fost validați pentru un mandat de 4 ani membrii celor opt consilii, cei 27 de membri (cadre didactice) ai Senatului, membrul în Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat și rectorul. Alegerile pentru Consiliul Facultății de Litere și Științe se vor desfășura în ziua 8 februarie (turul al doilea, în caz de necesitate, este programat pentru 9 februarie), iar cele pentru studenții reprezentanți în Senat urmează să se încheie până pe 25 februarie.
Menționăm că noul Senat își va intra în atribuții după data de 28 februarie, zi în care se încheie mandatul actualilor senatori. Odată cu validarea alegerilor pentru funcția de Rector, dosarul concursului va fi trimis la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în vederea emiterii Ordinului ministrului de numire. Actualul mandat al profesorului Valentin Popa se încheie în data de 5 martie.