13 focuri de armă la frontiera de nord

13 focuri de armă la frontiera de nordPoliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 de ore, peste 33.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 305.000 lei.
Pentru reţinerea persoanelor implicate, care iniţial nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, 13 focuri de avertisment în plan vertical.

* În data de 15 martie a.c., în jurul orei 03.00, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul P.F. Sighet, judeţul Maramureş, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat cu ajutorul aparaturii din dotare mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
Imediat a fost anunţată echipa de intervenţie care s-a deplasat la fata locului trecând la urmărirea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus încercând să fugă, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, cinci focuri de avertisment în plan vertical.
În urma acţiunii au fost reţinute trei persoane, cetăţeni ucraineni, îmbrăcaţi în costume de neopren, identificaţi ulterior ca fiind Mekola K., de 22 ani, Ivanovici R., de 23 ani şi Iurovich U., de 23 ani.
În zonă au fost descoperite 30 de colete cu ţigări care împreună cu persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 22.490 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 200.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar în continuare de fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

* În data de 14 martie a.c., în jurul orei 18.00, un echipaj al poliţiei de frontieră de la sectorul P.F. Sarasău, judeţul Maramureş, a observat mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat către DN19, transportând colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea bărbaţilor, efectuând somaţiile legale prin voce şi, deoarece aceştia nu s-au supus, au fost trase 5 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În acel moment, persoanele în cauză au abandonat coletele şi s-au retras pe teritoriul ucrainean. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.
Totodată, la faţa locului au fost descoperite 11 colete care conţineau cantitatea de 7.250 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 65.000 lei.
În cauză se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

* Tot în data de 14 martie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, judeţul Suceava, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat către interior, pe direcţia localităţii Ulma, mai multe colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor efectuând somaţiile legale prin voce şi deoarece acestea nu s-au oprit, au fost trase 3 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectare prevederilor legale. În acel moment bărbaţii au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat şi zona împădurită s-au îndreptat înspre teritoriul statului vecin.
Imediat au fost luate măsuri operative de supraveghere a zonei, totodată fiind anunţate şi autorităţile de frontieră din Ucraina despre caz.
La cercetarea terenului au fost descoperite 4 colete cu ţigări care au fost transportate la sediul S.P.F. Brodina unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 40.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în prezent poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun.
Mai nouă Mai veche