
Documentul de călătorie românesc denumit ‘paşaport’ este menţionat pentru prima dată în Regulamentul Organic din Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova, în anul 1830, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic.
Legea asupra paşapoartelor - prima lege modernă în domeniu - a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr.1758 din 19.03.1912. De aceea, în anul 2006, ministrul administraţiei şi internelor a aprobat ca data de 19 martie să fie instituită Zi Aniversară a Paşaportului Românesc.
În timp, au fost introduse mai multe tipuri de paşapoarte: diplomatice (în anul 1920), colective şi de serviciu (în anul 1941).
În anul 1948, activitatea de eliberare a paşapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne. Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menţinut până în decembrie 1989. Astfel, prin Decretul - Lege nr.10/1990 s-au desfiinţat vizele și s-au liberalizat călătoriile cetăţenilor români în străinătate.
În conformitate cu Ordonanţa nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, începând cu 01.01.2005, la nivel naţional, activitatea de paşapoarte a trecut în subordinea instituţiei prefectului.
În vederea alinierii la practica europeană în materie, a fost adoptată Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează condiţiile şi limitele în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate. Cetăţenilor români le-a fost garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţară.
Începând cu 01.01.2007, de când cartea de identitate valabilă poate constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, cetăţenii români au câştigat o mai mare libertate de circulaţie.
Conform Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Europei, din data de 31.12.2008, România, ca stat membru UE, a început să emită paşapoarte electronice. Din luna februarie 2010 se pot depune documente, respectiv obţine paşapoarte simple electronice/ temporare şi la misiunile diplomatice ale României în străinătate.
Valabilitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minori cu vârsta sub 12 ani - 3 ani. Termenul de eliberare este de 14 zile calendaristice, taxele fiind 283 lei pentru paşapoartele cu valabilitate 5 ani, respectiv 258 lei pentru cele cu valabilitate 3 ani.
Paşapoartele simple electronice sunt tipărite de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice Bucureşti.
Persoanele care trebuie să călătorească urgent în străinătate pot depune concomitent/ separat cerere pentru eliberarea unui paşaport simplu temporar. Valabilitatea acestui document este de 12 luni, termenul de eliberare fiind între 2 ore şi 3 zile lucrătoare, taxele însumând 218 lei.
In judeţul Suceava, sistemul de emitere a noilor tipuri de paşapoarte a fost introdus la data de 23.11.2009. De atunci, prin ghişeele serviciului și la punctul de lucru mobil din municipiul Rădăuți, s-au primit şi soluţionat 97.921 cereri pentru paşapoarte simple electronice şi 87.913 cereri pentru paşapoarte simple temporare. De asemenea, s-au verificat si aprobat 25.942 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice depuse la misiunile diplomatice ale României din străinătate.