Poliţiştii suceveni s-au aflat în data de 08 martie 2016 în mijlocul comunităţii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii şi, totodată pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu acest eveniment.
Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, flori şi felicitări personalizate. Acţiunile s-au desfăşurat în zona cartierului Burdujeni, în zona centrală a oraşului fiind organizată o acţiune comună a lucrătorilor MAI.
Poliţiştii rutieri au felicitat participantele la trafic si le-au urat o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere, transmiţând, în acelaşi timp si mesaje educative pe linie de circulaţie, mesaje care de altfel au fost foarte bine recepţionate de şoferiţe. Au fost oprite 225 de vehicule conduse de femei, acestea primind trandafiri din partea poliţiştilor.
Activităţile poliţiştilor s-au bucurat de aprecierea doamnelor şi domnişoarelor, dar şi a bărbaţilor care, sperăm să devină mai responsabili şi să aprecieze tot mai mult pe cele care le sunt aproape.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii Serviciului Transporturi Suceava au organizat o acţiune de înmânare de flori şi promovare de mesaje preventive în Gara Burdujeni. Peste 50 de femei, călători dar şi angajatele CFR au primit flori din partea poliţiştilor.
Poliţiştii au fost aproape, totodată, nu numai de femeile din comunitatea suceveană dar şi de propriile colege, pergătindu-le câteva surprize şi cinstindu-le aşa cum se cuvine.
Mai mult ca oricând, de 08 Martie conştientizăm că avem lângă noi o mamă, o soră, o bunică, o fiică, o soţie sau , de ce nu o colegă, care face ca existenţa noastră să aibă sens, care prin gingăşie şi feminitate desăvârşeşte lumea şi universul interior al fiecăruia.
Poliţiştii suceveni au ţinut să le ofere colegelor de muncă câteva momente speciale şi au organizat cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 1 Suceava, Corpului Naţional al Poliţiştilor – Biroul Teritorial Suceava şi SNAP Suceava un spectacol artistic la sala de festivităţi a IPJ Suceava.
Au participat ansambluri artistice şi artişti consacraţi, spectacolul oferind momente artistice şi emoţionale celor peste 200 de femei poliţist şi soţii ale poliţiştilor.
Toate doamnele au primit flori şi cadouri, iar colegele poliţist au fost felicitate pentru munca pe care o depun zilnică în slujba comunităţii.
POLIŢIŞTII SUCEVENI UREAZĂ TUTUROR DOAMENLOR ŞI DOMNIŞOARELOR LA MULŢI ANI ŞI O PRIMAVARĂ PLACUTĂ!