Buletin de presă, 17 martie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 17 martie 2016 - IPJ SuceavaFapte de natură penală cercetate de poliţişti

* La data de 16.03.2016, orele 11.00, Postul de poliţie Ciprian Porumbescu, a fost sesizat de o femeie de 67 de ani din localitate, administrator al unei societăți comerciale, despre faptul că, în perioada 25.01.- 13.03.2016, persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o magazie a restaurantului nefuncțional situat pe raza localității.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare și de faptul că restaurantul și crama erau închise din toamna anului 2015, prin forţarea unui geam termopan, persoane necunoscute au pătruns în interior și dintr-o magazie au sustras 2 difuzoare de la boxe în valoare de circa 1.500 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.
Totodată, atragem atenţia persoanelor pretabile la săvârşirea de fapte antisociale, că gestionarea problematicii privind infracţiunile de furt este una din priorităţile poliţiei sucevene, pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, poliţiştii dispunând măsuri din cele mai ferme, inclusiv privative de liberatate.

* La data de 16.03.2016, ora 13.30, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de un localnic de 85 de ani, despre faptul că, în cursul zilei, un bărbat necunoscut i-a sustras din buzunar un portofel cu bani și documente.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 11.00, în timp ce partea vătămată se afla pe str. Ştefan cel Mare, din localitate, a fost acostat de un bărbat necunoscut care s-a recomandat ca fiind medic şi care, pe timpul discuţiilor, l-a întrebat despre starea de sănătate, moment în care, sub pretextul unei consultaţii, l-a pipăit în zona buzunarelor din interiorul hainei, după care a plecat.
Ulterior, partea vătămată a constatat lipsa portofelului în care avea documente personale şi bani, valoarea prejudiciului fiind de circa 300 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.


Evenimente rutiere cercetate de poliţie

* La 16.03.2016, ora 10.35, în timp ce conducea autoturismul, pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat de 59 de ani din comuna Zvoriştea, a surprins și accidentat uşor o femeie de 58 de ani din localitate, aflată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La 16.03.2016, ora 12.15, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208V, în interiorul comunei Pătrăuţi, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Suceava, a surprins și accidentat un minor de 8 ani, din localitate, aflat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-a recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La 16.03.2016, ora 14.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208A, în afara oraşului Liteni, un bărbat de 63 de ani din județul Bacău, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu tractorul condus de un localnic de 26 de ani.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto de 63 de ani.
Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

* La 16.03.2016, ora 10.20, Secția 7 Poliție Rurală Mălini, a fost sesizată despre faptul că, un tânăr circulă pe raza comunei Baia cu un moped, fiind posibil ca acesta să nu posede permis de conducere.
Polițiștii deplasați la fața locului, au oprit pentru control pe str. Înv. Gavrilescu din comuna Baia, mopedul condus de un tânăr de 27 de ani din comuna Ilişeşti pe care se afla ca pasager, proprietarul vehiculului, un tânăr de 23 de ani din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, tânărul de 27 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar proprietarul i-a încredinţat mopedul spre a fi condus, deși ştia că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de tânărul de 27 de ani pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și față de tânărul de 23 de ani, pentru comiterea infracțiunii de ”încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

* La 16.03.2016, în jurul orei 11.28, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control pe B-dul Bucovina din localitate, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 41 de ani din comuna Drăgoieşti.
În urma controlului documentelor, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu are efectuat I.T.P.-ul, motiv pentru care, s-a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenţie, fiind eliberată dovada înlocuitoare cu valabilitate de 15 zile, iar permisul de conducere era uzat şi prezenta suspiciuni de falsificare, conducătorul auto recunoscând faptul că documentul este fals și l-a cumpărat în cursul anului 2014, de la o persoană din Italia.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,fals material în înscrisuri oficiale”, ”uz de fals” şi ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

* La 16.03.2016, ora 23.40, un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a oprit pentru control pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, autoturismul condus de un tânăr de 24 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul a fost luat de la domiciliul său, fără ca concubina sa și proprietară a mașinii, să aibă cunoştinţă de acest lucru.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ”furt în scop de folosinţă”, ce va fi soluționat procedural.


Persoană reţinută şi încarcerată în arestul IPJ Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de furt

* La 16.03.2016, în urma continuării cercetărilor în cauza privind furtul comis la 04.03.2016, în jurul orei 15.30, pe raza municipiului Suceava, asupra unui bărbat de 79 de ani, din comuna Bălăceana, căruia i s-a sustras un portofel cu acte și bani, prejudiciul fiind de circa 900 lei, polițiștii au reușit identificarea autorilor ca fiind un tânăr de 26 de ani din comuna Baia, o minoră de 17 ani şi un minor de 14 ani, ambii din comuna Şcheia.
Suspectul de 26 de ani a fost identificat de polițiști pe raza municipiului Suceava, care, în urma audierii şi-a recunoscut fapta.
În cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca 17.03.2016, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propuneri legale.
Cercetările continuă pentru depistarea celorlalţi doi suspecţi.


Mandat pus în executare de către poliţişti

* La 16.03.2016, Poliţia municipiului Rădăuţi a primit și pus în executare, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 16.03.2016, emis de Judecătoria Rădăuți, privind pe un bărbat de 47 de ani, din localitate, condamnat la 8 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis de conducere expirat” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului”.
Bărbatul nu figura urmărit, a fost identificat de polițiști și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Mai nouă Mai veche