Buletin de presă, 8 martie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 8 martie 2016 - IPJ SuceavaEvenimente rutiere cercetate de poliţişti

* La data de 07.03.2016, ora 09.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, în interiorul localităţii Zvoriştea, ajungând la o trecere de pietoni din dreptul unui magazin, un localnic de 62 de ani, a surprins şi accidentat uşor un minor de 14 ani, din localitate, aflat în traversarea regulamentară a drumului, pe marcajul pietonal.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 07.03.2016, ora 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Humorului din municipiul Suceava, din cauza nerespectării distanţei în mers, un localnic de 31 de ani, a intrat în coliziune faţă spate cu autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Botoşani, pe care l-a proiectat într-un alt autovehicul, care și-a continuat deplasarea.
Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, a ricoșat pe trotuarul din dreapta, unde a surprins şi accidentat uşor o tânără de 21 de ani, din comuna Şcheia, care se deplasa în calitate de pieton.
Cei doi conducători auto prezenți la fața locului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

La data de 07.03.2016, ora 12.00, o patrulă din cadrul Postului de poliție Vatra Moldoviței, a oprit pentru control pe DJ 176, din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat de 54 de ani, din comuna Marginea, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos.
Autoutilitara a fost condusă la un depozit din cadrul Ocolului Silvic Vama, unde, în urma inventarierii, specialiștii silvici au stabilit cantitatea de 1,90 m.c. lemn de fag pentru foc.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 400 lei, a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Vama.


Faptă de natură penală cercetată de poliţişti

La data de 07.03.2016, ora 18.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a fost sesizată despre furtul unor arbori din pădurea Ocolului Silvic Marginea, Cantonul Silvic Sucevița.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 07.03.2016, în jurul orei 14.00, un bărbat de 40 de ani, din comuna Suceviţa, a tăiat și sustras din Canton Silvic Sucevița, un arbore specia molid, doborât de fenomene naturale.
Materialul lemnos a fost identificat la domiciliul bărbatului, iar în urma inventarierii efectuate de specialiștii silvici, a rezultând un volum de 3,02 m.c. material lemnos.
Materialul lemnos în valoare de circa 350 lei, a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Marginea, iar bărbatului de 40 de ani, i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori, ce va fi soluționat procedural.


Ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti

La data de 07.03.2016, ora 13.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Siret, a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza localităţii Bălcăuți, autoturismul condus de un localnic, în care se aflau ca pasagere, două femei, una de 49 de ani din Ucraina și cealaltă de 48 de ani din Grecia.
În urma controlului interiorului autoturismului și sub îmbrăcămintea celor două pasagere, polițiștii au identificat 216 pachete țigări de proveniență ucraineană și duty free de diferite mărci, precum și 4 sticle de votcă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, șoferul le-a luat la ocazie pe cele două femei de pe raza orașului Siret și urma să le transporte spre municipiul Rădăuți, necunoscând care este conținutul bagajelor acestora.
Țigările și băuturile alcoolice în valoare totală de aproximativ 2.200 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar celor două femei, li s-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche