Miercuri, 30 martie 2016, ora 10.00, se convoacă Colegiul Prefectural de la nivelul judeţului Suceava, în şedinţa ordinară, la sala „ Bucovina" din cadrul Palatul Administrativ, cu următoarea ordine de zi:
1. Informare privind acţiunile desfăşurate pentru asigurarea siguranţei civice în incinta şi în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, în semestrul I al anului şcolar 2015/2016, rezultatele obţinute şi starea infracţională înregistrată
Prezintă: domnul Liviu Oniu, împuternicit Inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava
2. Informare privind asigurarea cu resurse umane, materiale şi financiare la nivelul cabinetelor medicilor de familie, a unităţilor spitaliceşti cu paturi şi a serviciului de ambulanţă
Prezintă: domnul Andrei Ianovici, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava
3. Măsurile de supraveghere şi control întreprinse de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava în procesarea, depozitarea, comercializarea, transportul produselor de origine animală şi nonanimaiă, precum şi abatorizarea şi mişcarea animalelor în perioada Sărbătorilor Pascale
Prezintă: Domnul Laurenţiu Leon Postolache, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava
4. Informare privind măsurile legale dispuse pentru monitorizarea pieţei de produse şi servicii specifice Sărbătorilor Pascale
Prezintă: Domnul Vasile Latiş - comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava.
Biroul de presă al Instituţiei Prefectului - judeţul Suceva